Cu șase cadavre la activ (imediat aflați că mai avea unul în CV), lui Bill începuse să-i placă Europa: nu tu F.B.I. pe urmele lui, nu tu scaun electric în caz de belea, nu tu victime care să se zbată. A, nu v-am spus, Bill omorâse un om al străzii în Ohio, pe când era adolescent și mergea la bunici. Se zbătuse cerșetorul sub greutatea lui vreo câteva minute, în gangul ăla întunecat din Cleveland și îl enervase pe Bill de făcuse pe el de ciudă, care pișăcios nu avusese nimic cu boschetarul în afara poftei subite de a-l omorî. Dar de atunci trecuse multă vreme și bunicii grăsanului nostru muriseră și ei, ca să fie treaba neagră până la capăt. Ce mai, Bill începuse să fie fericit în Viena chiar dacă germană nu învăța deloc, i se părea că sună a înjurătură permanentă. Se împrietenise cu doi români care dădeau la lebede prin parcuri și ăștia îl învățaseră despre Strauss și Freud și Hitler, toți cam austrieci de care Bill râdea pentru că îi aminteau ce ușor se ucide în Austria. Românii l-au învățat și să fure din Lidl așa că americanul începuse să economisească bani puternic de tot, mai avea puțin și își cumpăra o păpușă gonflabilă japoneză ultimul tip, d-aia cu păr adevărat și cu miros la fel dar tocmai atunci l-a prins ghinionul de picior și a dat cu el de pământ. Povestea se mută pentru asta în ultimele zile ale anului trecut, când Bill făcea masiv repetiții cu Filarmonica pentru Concertul de Anul Nou. Între timp, el își mai mierlise și două colege și un coleg din Filarmonică, toți austrieci, prin metoda eficientă a sugrumatului pe malul Dunării, eficientă dar plictisitoare și d-aia nici nu v-am mai povestit, că nu vreau să vă ia somnul, poate citiți asta la volan sau la coadă la șorici și n-aș vrea să aveți vreun accident. În fine, vine Bill vinerea trecută de la serviciu, își pune oboiul și flautul după ușă și dă să-și desfacă o bere d-aia proastă austriacă de 15 cenți cutia când aude glasuri la intrarea în bloc. Iese în balcon și vede Poliția. Ca orice asasin amator, intră în panică, ia un cuțit de la bucătărie și așteaptă liniștit. Are dreptate: Poliția îi sună la ușă. Se vede treaba că îi luaseră urma lui Bill cumva (o să vă spun la sfârșit cum, ca să râdeți, că vă speriai destul cu asasinate, american gras și limba germană). Prin urmare Bill deschide, vizualizați vă rog, e la bustul gol și are mâinile ocupate, una cu bere și una cu cuțitul, asta din urmă pitită. Cum nu înțelege germană, mai ales că la Viena limba asta e vai de capul ei, Bill zice "yes" când un copoi îl întreabă dacă și-a omorât fro' câțiva colegi de a rămas biata Filarmonică în marșul lui Radetzky gol cu două zile înainte de Concertul de Anul Nou. Și Poliția îl ridică pe Bill. Mort, pentru că îl împușcă taman când dă și el să mai omoare un pic cu cuțitul pe careva, mă refer la polițiști. Și uite așa, Concertul de Anul Nou de la Viena de anul ăsta a fost o făcătură, nu știu dacă v-ați dat seama, mulți dintre muzicanți erau din carton vopsit cu mutrele celor pe care îi mierlise Bill. Dar asta nu e tot, partea hazlie e că doi români din Giurgiu, Viorel și Mugurel, sau invers, pescari amatori, au fost cei care au găsit cadavrele aruncate de Bill în Dunăre și și-au dat seama că veneau din Austria pentru că puțeau a Schengen de la o poștă chiar și după ce stătuseră în apă două săptămâni. Cum giurgiuvenii în cauză erau mari amatori de filme americane cu serial killeri, au fost imediat siguri că un american fusese autorul ororilor și au anunțat poliția austriacă. Ăia au făcut legătura între locul de muncă al majorității victimelor, Filarmonica, și unicul american membru al ei și s-au dus acasă la el să-l întrebe de sănătate. Restul e istorie. Mă rog, scenariu, că m-a sunat Tarantino să-i vând lui povestea asta și i-am dat-o, să vă uitați la Netflix că acu' vine filmul! A, era să uit, rolul lui Bill îl va juca Bobonete, îi vine ca turnat! (sfârșit)