poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 430 .



Cenușăreasa
proză [ ]
Traducere de Petru Dincă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [donaris ]

2021-09-16  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 




A fost odată un om bogat, a cărui soție s-a îmbolnăvit. Iar când a simțit că sfârșitul îi e aproape, aceasta și-a chemat la pat unica ei fiică și i-a zis:
– Copilul meu drag, tu să rămâi mereu credincioasă și bună, căci astfel și Dumnezeu va fi alături de tine, iar eu te voi veghea întotdeauna din cer și voi fi în preajma ta! Și zicând aceste cuvinte, a închis ochii și a murit.

Fata mergea în fiecare zi la mormântul mamei sale și o plângea, rămânând tot timpul credincioasă și bună. Când a venit iarna, zăpada a acoperit mormântul cu o maramă albă, iar la sosirea primăverii, când soarele strălucitor a topit pătura groasă de nea, tatăl ei își luă o altă soție.

Această femeie și-a adus în casă cele două fete, care erau frumoase, dar foarte rele la suflet. Pentru sărmana fată vitregă, au început de atunci zile foarte grele.
– Gâsca asta proastă să stea cu noi în cameră? au spus ele. Cine vrea să mănânce trebuie să muncească! La bucătărie cu servitoarea asta!

I-au luat hainele ei cele frumoase, au îmbrăcat-o cu o rochie cenușie și veche și i-au dat să încalțe niște saboți de lemn.
– Uită-te la prințesa asta mândră ce frumos e gătită! râseră ele și o trimiseră la bucătărie.

Acolo trebuia să muncească din greu de dimineața până seara, să se trezească devreme, să aducă apă, să aprindă focul, să gătească și să spele rufele și vasele. Mai mult, cele două fete făceau tot ce le stătea în putință să-i facă viața grea și să o ia în râs, aruncându-i lintea în cenușă, pe care ea trebuia apoi să o adune bob cu bob.
Seara, obosită de muncă, nu avea un pat unde să se odihnească, astfel încât se culca în cenușă, lângă sobă, iar pentru că era mereu murdară și plină de cenușă, o numiră Cenușăreasa.

Într-o zi, tatăl ei trebuia să meargă la târg și, înainte de a pleca, le-a întrebat pe cele două fete vitrege ce doresc să le aducă de acolo.
– Haine frumoase, a răspuns una.
– Perle și pietre prețioase, răspunse cealaltă.
– Dar tu, Cenușăreaso, ce dorești să-ți aduc? a întrebat el.
– Prima crenguță care se va lovi de pălăria ta, când te întorci acasă, tată, s-o rupi și să mi-o aduci!

Tatăl a cumpărat haine frumoase, perle și pietre prețioase pentru fetele vitrege, iar la întoarcere, trecând printr-un desiș înverzit, o rămurică de alun s-a atins de pălăria lui și i-a dat-o jos. Atunci și-a amintit de rugămintea Cnușăresei, a rupt crenguța și a luat-o cu el.
Ajuns acasă, el le dădu fetelor tot ce-și doriseră, iar Cenușăresei, rămurica de alun. Ea i-a mulțumit și s-a dus apoi la mormântul mamei sale, a răsădit crenguța în pământ și a plâns atât de mult, încât lacrimile au picurat pe ea și au udat-o. Iar crenguța crescu în curând și se făcu un copăcel frumos. De trei ori pe zi se ducea Cenușăreasa să plângă și să se roage la mormântul mamei ei, și de fiecare dată, o păsărică albă venea și se așeza pe crengile alunului; iar atunci când fata dorea ceva, pasărea îi aducea cele dorite și le lăsa să cadă jos lângă ea.

Și s-a întâmplat ca regele să dea o petrecere care urma să țină trei zile și la care erau invitate toate fetele frumoase din regat, pentru ca fiul lui să-și aleagă o mireasă. Cele două surori vitrege, când au auzit că fuseseră invitate și ele, nu mai puteau de bucurie și, chemând-o pe Cenușăreasa, i-au zis:
– Piaptănă-ne părul, lustruiește-ne pantofii și încheie-ne cataramele, pentru că mergem la petrecere la castelul regelui!

Cenușăreasa s-a supus, dar a plâns, pentru că i-ar fi plăcut și ei să meargă la dans și a rugat-o pe mama vitregă s-o lase și pe ea.
– Cenușăreaso, ești plină de praf și de murdărie și vrei să mergi la petrecere?! N-ai rochii, nici încălțăminte, și vrei să dansezi?
Dar pentru că fata insista cu rugămințile ei, mama vitregă îi zise:
– Uite, am vărsat un castron de linte în cenușă. Dacă în două ore alegi lintea din cenușă, vei merge cu noi!

Fata a ieșit atunci în grădină pe ușa din dos și a început să strige:
– Blânde porumbițe, iubite turturele, și voi, păsări ale cerului, veniți toate să-mi ajutați să alegem lintea:

Cele bune, în ulcică,
Cele rele-n gușa mică!

Atunci au intrat, pe fereastra bucătăriei, două porumbițe albe, urmate de turturelele iubitoare și, în cele din urmă, toate păsările cerului au coborât și s-au așezat în jurul cenușii. Iar porumbițele au început să dea din căpșoare și să culeagă: pic, pic, pic, apoi au început și păsările celelalte să ciugulească: pic, pic, pic, până ce au ales toate boabele bune și le-au adunat în castron. Nu trecuse nicio oră de când începuseră, și ele terminaseră tot ce aveau de făcut, apoi au zburat pe fereastră afară.

Fata i-a dus atunci, bucuroasă, mamei vitrege castronul plin, crezând că o să-i permită să meargă și ea la petrecere. Însă aceasta i-a zis:
– Nu, Cenușăreaso, tu nu poți merge, pentru că nu ai haine frumoase și nu știi să dansezi! N-o să reușești decât să te faci de râs!
Dar pentru că fata plângea, i-a spus:
– Ei, uite, dacă într-o oră, reușești să alegi două castroane de linte din cenușă, îți promit că te iau și pe tine!
Dar, în sinea ei, gândea: „Sunt sigură că n-o să reușească să facă asta niciodată!”

După ce mama vitregă a răsturnat cele două castroane de linte în cenușă, fata ieși din nou în grădină și strigă:
– Blânde porumbițe, iubite turturele, și voi, păsări ale cerului, veniți toate să-mi ajutați să alegem lintea din cenușă!
Imediat intrară, pe fereastra bucătăriei, cele două porumbițe albe, urmate de turturelele iubitoare, iar apoi de toate păsările cerului, care au coborât și s-au grămădit în jurul cenușii. Și porumbițele au început să dea din căpșoare și să culeagă: pic, pic, pic. Apoi au început și celelalte păsări să ciugulească: pic, pic, pic, până au adunat toate boabele bune în castroane. Și în mai puțin de o jumătate de oră, păsărelele terminară de ales lintea și zburară pe fereastră afară.

Fata a dus castroanele mamei vitrege, bucurându-se că acum va putea merge și ea la petrecere. Dar aceasta i-a zis:
– Cenușăreaso, degeaba insiști! N-o să poți să mergi cu noi, pentru că nu ai rochii și nici nu știi să dansezi! O să ne facem de râs cu tine!
Și, întorcându-i spatele, plecă la petrecere cu cele două fete mândre ale sale.

Rămasă singură acasă, Cenușăreasa a mers la mormântul mamei ei, sub alun, și l-a rugat:

– Drag alun, scump alun,
Scutură, te rog, fii bun,
Peste mine – drag alint,
Strai de aur și argint!

Atunci păsărica cea albă, care se afla în alun, îi aruncă o frumoasă rochie, țesută toată din argint și din aur, și o pereche de pantofi minunați, brodați cu argint și mătase.

Cenușăreasa se îmbrăcă repede și plecă la petrecere. Mama vitregă și fetele ei nu putură s-o recunoască, zicându-și că trebuie să fie vreo prințesă de pe meleaguri străine, într-atât arăta de frumoasă îmbrăcată în rochia ei din argint și din aur. La Cenușăreasă nu se gândiră nici măcar o clipă, pe ea o credeau lângă vatră acasă, alegând lintea din cenușă.

Cum a văzut-o pe fată, fiul regelui îi ieși înainte, o luă de mână și începu să danseze cu ea. Și nu a mai dansat cu nicio altă fată cât a durat petrecerea. O ținea mereu de mână, iar dacă se apropia cineva s-o invite la dans, îi spunea:
– Nu poate, pentru că dansează numai cu mine!
Cei doi au dansat așa până seara, când fata dori să meargă acasă. Atunci prințul i-a zis:
– Merg și eu cu tine, te voi însoți! El dorea, de fapt, să afle a cui este fata.

Ea îi scăpă însă printre degete și, ajungând acasă, se ascunse în porumbar. Fiul regelui așteptă până sosi tatăl, stăpânul casei, și îi spuse acestuia că fata străină, cu care el dansase tot timpul, se ascunsese în porumbar. Bătrânul gândi: „Te pomenești că o fi Cenușăreasa!”
Au fost aduse un topor și o cazma, cu care au stricat porumbarul, dar nu au găsit pe nimeni înăuntru. Când au intrat în casă, Cenușăreasa stătea, ca de obicei, în cenușă, îmbrăcată în hainele ei ponosite. Încăperea era luminată doar de licărirea slabă a unui opaiț.
Fata se strecurase sprintenă din porumbarul din spatele casei, alergase la alun, își dezbrăcase hainele cele frumoase și le așezase pe mormânt. Pasărea venise și le luase, iar Cenușăreasa se îmbrăcase din nou cu hainele ei obișnuite și se așezase în cenușă, lângă vatră.

A doua zi, când petrecerea începu din nou, iar părinții și surorile vitrege plecară de acasă, Cenușăreasa se duse iar la alun și îi zise:

– Drag alun, scump alun,
Scutură, te rog, fii bun,
Peste mine – drag alint,
Strai de aur și argint!

Păsărica îi aruncă, de data aceasta, o rochie și mai frumoasă decât cea din ziua dintâi. Iar când fata apăru la petrecere cu această rochie, toată lumea fu de-a dreptul uimită de frumusețea ei nemaiîntâlnită. Fiul regelui, care o așteptase cu mare nerăbdare, a luat-o de mână și a dansat tot timpul numai cu ea. Când veniră alții să o invite, el le spunea:
– Nu poate, dansează numai cu mine!

Când a venit seara, fata dori să meargă acasă, iar fiul regelui o însoți îndeaproape, vrând să vadă unde se duce. Dar ea reuși și de data aceasta să-i scape și, ajungând acasă, intră în grădină. Aici se afla un păr mare și frumos, încărcat de pere minunate. Fata se cățără printre crengile lui, sprintenă ca o veveriță, iar prințul o pierdu complet din ochi. Așteptă din nou până veni tatăl, și-i zise:
– Fata cea străină mi-a scăpat iar, și eu cred că s-a ascuns în ramurile acestui păr.

Bătrânul gândi din nou: „Să fie oare Cenușăreasa?” Și ceru un topor cu care tăie pomul, dar nu găsi pe nimeni. Iar când au intrat în bucătărie, Cenușăreasa stătea, ca de obicei, în cenușă, deoarece ea coborâse repede din copac, dusese veșmintele cele frumoase păsării, la alun, apoi se îmbrăcase cu hainele ei ponosite.

În cea de-a treia zi, după ce părinții și surorile vitrege plecară iar, Cenușăreasa s-a dus din nou la mormântul mamei sale și i-a zis alunului:

– Drag alun, scump alun,
Scutură, te rog, fii bun,
Peste mine – drag alint,
Strai de aur și argint!

De data aceasta, păsărica i-a aruncat o rochie atăt de splendidă și de strălucitoare, cum nu se mai afla alta pe lume, iar pantofii erau cu totul și cu totul din aur. Când apăru la petrecere în această rochie, toți cei de față rămaseră fără cuvinte, atât erau de uimiți.

Fiul de rege dansă din nou numai cu ea, iar atunci când vreunul venea să o invite, zicea:
– Nu se poate, dansează numai cu mine!
Când s-a lăsat seara, fata a vrut iar să plece, iar fiul regelui dori să o însoțească, dar ea i-a dispărut pe nesimțite din ochi. Însă prințul pusese la cale un vicleșug, poruncind ca treptele să fie unse, din vreme, cu smoală. Astfel că, atunci când Cenușăreasa coborî în fugă treptele, pantoful stâng i-a rămas prins în smoală. Fiul regelui îl luă, iar în palma lui se afla acum un pantof mic și delicat, făcut în întregime din aur.

A doua zi s-a dus la tatăl fetelor și i-a zis:
– Fata pe al cărei picior se va potrivi pantoful acesta de aur, numai aceea va fi soția mea!

Cele două fiice ale mamei vitrege se bucurară, pentru că aveau picioare mici și frumoase. Cea mai mare a intrat în cameră cu pantoful și a vrut să-l încerce, având-o pe mama sa alături. Dar degetul mare nu intra în pantof, care era prea mic pentru ea. Mama ei i-a întins atunci un cuțit și i-a zis:
– Taie-ți degetul de la picior, pentru că dacă o să fii regină, n-o să mai trebuiască să mergi pe jos!
Fata și-a tăiat degetul, a încălțat cu greutate pantoful și, abia stăpânindu-și durerea, s-a prezentat fiului regelui; iar acesta, urcând-o pe cal, lângă el, porni cu ea spre casă, socotind-o mireasa lui.

Dar când trecură pe lângă mormânt, acolo se aflau cele două porumbițe albe, care strigară dintre crengile alunului:

– Vai, pantofu-i foarte mic
Și pe fată rău o strânge,
Iar în el e numai sânge,
Care curge: pic, pic, pic!
Nu-i aceasta-a ta mireasă,
Ea, cu drag, te-așteaptă-acasă!

Atunci tânărul prinț se uită la piciorul ei și văzu sângele care curgea din el continuu. Întorcând calul, a mers cu fata înapoi la părinții ei, spunându-le că nu era mireasa potrivită și că ar trebui să încerce și cealaltă fată pantoful. Aceasta intră și ea în camera ei și încercă să-l încalțe, dar, deși vârful piciorului îi intră de minune în pantof, cu călcâiul nu se mai întâmplă la fel. Mama i-a întins atunci un cuțit, spunându-i:
– Taie-ți o bucată din călcâi, pentru că atunci când o să fii regină, n-o să mai trebuiască să mergi pe jos!
Iar fata a făcut ce i-a spus mama sa, a încălțat ce greutate pantoful și, strângând din dinți, s-a înfățișat prințului. Acesta a luat-o pe cal, ca mireasă, și a plecat cu ea.

Dar când au trecut pe lângă mormânt, cele două porumbițe din alun au început din nou să strige:

– Vai, pantofu-i foarte mic
Și pe fată rău o strânge,
Iar în el e numai sânge,
Care curge: pic, pic, pic!
Nu-i aceasta-a ta mireasă,
Ea, cu drag, te-așteaptă-acasă!

Fiul regelui se uită atunci la piciorul ei și văzu cum sângele curgea din el și îi înroșise ciorapul alb, până sus. El întoarse calul și o duse pe falsa mireasă înapoi acasă.
– Nici aceasta nu este cea potrivită, îi spuse el tatălui, nu mai ai altă fiică?
– Nu, a răspuns acesta; adică mai am una, de la nevasta dintâi, o biată Cenușăreasă, dar, cu siguranță, nu poate fi ea mireasa.

Fiul regelui a cerut atunci să-i fie adusă, dar mama vitregă a spus:
– Nu, nu se poate, e mult prea murdară! Nu se cuvine să se prezinte așa!
Dar tânărul prinț ținu neapărat s-o vadă, astfel încât trebui chemată Cenușăreasa. Aceasta a avut însă grijă să-și spele fața și mâinile, și se duse apoi să se închine înaintea fiului regelui, care îi întinse pantoful de aur, să-l încerce. Ea s-a așezat pe un scaun, și-a scos din picior sabotul greu de lemn și a încălțat micul pantof de aur, care i se potrivi ca o mănușă. Când fata se ridică în picioare, iar tânărul prinț îi văzu chipul, el o recunoscu îndată pe frumoasa cu care dansase atât de mult la petrecere și strigă:
– Asta e adevărata mireasă!

Mama vitregă și cele două fiice erau înspăimântate și se albiră la față de ciudă și de mânie. Dar prințul a luat-o pe fată pe cal și a plecat împreună cu ea. Iar când au trecut pe lângă alun, cele două porumbițe ca zăpada de albe strigară bucuroase:

– Da, pantofu-i foarte mic,
Dar pe ea deloc n-o strânge,
Iar în el nu-i pic de sânge,
Poți privi, n-a curs nimic!
Ea-i mireasa-adevărată,
Cea atât de mult visată!

Și după ce spuseră aceste cuvinte, amândouă au venit și s-au așezat pe umerii Cenușăresei, una la dreapta și alta la stânga, și au rămas acolo tot timpul sărbătoririi nunții.

Iar la nunta fiului regelui cu Cenușăreasa, au venit și surorile ei vitrege, pentru a lua parte la fericirea celor doi miri. Și în timp ce tinerii căsătoriți de îndreptau spre biserică, sora cea mare stătea la dreapta, iar cea mică, la stânga mirilor. Iar în acest moment, cele două porumbițe le-au ciugulit câte un ochi celor două surori. Și astfel au fost ele pedepsite pentru răutatea și nemernicia lor.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!