poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 677 .



Fragment (1)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [deagublues ]

2020-12-19  |     | 




−Aici este pavilionul pentru contagioși?
−Aici, spune femeia în halat verde. Ce i s-a întâmplat domnișorului?
−În salvare ne-au zis că are hepatită, răspunde mama adolescentului.
−Vedeți că... prima ușă pe stânga, mai adaugă cealaltă și pleacă în lungul coridorului.
În încăperea destul de strâmtă bolnavul este așezat pe un scaun, este examinat sumar și i se pun câteva întrebări.
−O să-l internăm hotărăște asistenta șefă, iar de dumneata chiar că nu mai e nevoie. Drum bun!
Băiatul tresare:
−Mamă...
−Hai că ești mare, îți este frică să rămâi la noi?
−Nuuu! Mamă știi drumul, știi cum să ajungi la gară?

În pijamale, cu lenjeria de pat în brațe intră în salonul arătat, ceilalți pacienți ca la comandă se întorc spre el:
−De ce nu te duci la copii? zice cineva. Hai du-te la secția de copii că acolo sunt și fete, aici noi mai vorbim prostii.
−Ia lăsați-l în pace, îi ia apărarea un bărbat mai în vârstă, intră tată, intră, vezi că e liber ăla de la fereastră.
−Ce mă ești bolnav? îl întreabă vecinul, ajutându-l să-și așeze cearșaful.
−Așa au zis dar eu nu simt nimic.
−Ei, n-o lua în glumă, boala care nu doare... aia e mai a dracu, cum te cheamă?
−Sande.
−Sande? păi ăsta e nume? Vai de tine. În ce clasă ești?
−Într-a zecea.
În încăpere intră un medic cu stetoscopul de gât. Se uită prin salon:
−Unde ești puștiule? Aha, uite-l.
Se îndreaptă spe noul internat:
−Întinde-te pe pat cu fața încolo, așa, ia zi, te doare aici unde apăs eu?
−Nu mă doare.
−Ridică-te în fund. Dar aici? Stai relaxat, nu întări.
−Păi nu-i întăresc.
−Măi, dar tu faci vreun sport?
−Mai fac la bară.
−Bun, hai că e în regulă, să practici în continuare că uite ce mușchi ai.

Sande stă întins, privește spre geam, se gândește la cum s-o fi descurcat maică-sa prin orașul întortocheat. Este ora cand li se face injecția, o asistentă trece pe la fiecare, vine și înspre el, este tănără și frumoasă. Se așază, halatul deschis la ultimul nasture îi dezvelește piciorul gol până sus. El trage cu ochiul.
−Pune-te pe burtă și împinge pijamaua, zice ea, lasă fesa moale, așa, uite, îți fac vitamina B12. Să vedem de mâine încolo...
Femeia pleacă lăsând în aer miros de parfum. Băiatul își masează locul înțepat, se ridică în capul oaselor, se uită: cei cinci-șase colegi de cameră sunt veseli, râd, glumesc. „Înseamnă că nu e chiar atât de rău în spital”, se gândește.
−Cât trebuie să stăm internați, îl întreabă pe cel de lângă el.
−Depinde de fiecare. Ca să te lase să pleci trebuie să-ți iasă bune analizele. Unii pleacă mai devreme, alții, nu. Trebuie să ținem regim alimentar, să stăm liniștiți și fără emoții de orice fel.
−Nu-i mai împuia capul cu prostii că nimeni nu respectă, spune unu. Hai că acum încindem șepticul. Boala asta trece singură. Eu nu pot să stau întins că simt cum se umflă ficatul în mine.
−Măi flăcău, te învăț, zice bărbatul care la început îi ținuse partea.
Se apropie de patul lui și începe să-i vorbească cu glas scăzut:
−Iei un plic de ăsta în care ne lasă pastilele, în el pui o sută de lei și după prânz, mai ferit așa, când se pregătește să plece, îi ții calea doctorului care răspunde de noi ca să-ți prescrie și ție un tratament calumea că altfel stai aici mult și bine.
Își lasă capul pe pernă, închide ochii, îi este frică, încă nu știe la ce să se aștepte. O sută de lei... Nu are atâția bani la el.
Și au trecut câteva zile. Este ora de vizită, doctorul îi palpează abdomenul.
−Mda. Dar tu ești singur pe lume? La tine nu vine nimeni?
Nu înțelege întrebarea, nu știe ce să răspundă. După plecarea medicului:
−Flăcău, ți-am zis, fă într-un fel, sună acasă să-ți aducă, că altfel nu merge.
Să sune... Să le scrie, că acasă nu au telefon. A făcut rost de cele trebuincioase și cu nod în gât, cu inima frântă începe: „Nu mai treceți niciunul pe la mine? M-ați lăsat singur? Veniți, că mai am și eu nevoie de câte ceva. Aduceți-mi fructe că... spun că portocalele și lămâile fac bine la ficat. Măcar mere. Și să-mi aduceți și o sută de lei să dau la doctor să-mi dea tratament mai bun să-mi treacă și mie mai repede. Vă rog! Vă pup!”
Găsește pe cineva să-i pună scrisoarea în oraș. După câteva zile o infirmieră se apropie de el:
−Ți-a lăsat unu... A zis că e de la tine din sat... Ți-a lăsat la poartă sacoșa și suta asta de lei.
„Bun”, se găndește „acum am banii, trebuie să-mi fac curaj să aștept medicul la ieșirea din clădire.” Și chiar în acea zi pe la prânz:
−Tovarășe doctor vă rog să primiți, zice și apucă să îi strecoare în buzunarul hainei doar pe jumătate plicul cu suta de lei.
Oprit în ușă, medicul se răsucește, îl privește în ochi și schițează un zâmbet:
−Lasă măi, lasă, că tu ești băiat sărac.
−Vă rog, vă rog! Vă rog din suflet.
−Bine, bine.
Își îndeasă plicul și iese.
Curând îi este adougată și vitamina B1 la tratamentul injectabil. Acum seringa este la fel de plină ca a celorlalți. Începe să se simtă mai în largul lui, începe să spere că în câteva zile o să-i treacă, să poată pleca.
−Ei, cum îți mai este? Să știi că nu trebuie să stai tot timpul la orizontală, vezi și tu colegii tăi, îi zice frumoasa asistentă.
Astăzi, prin halatul alb ușor transparent i se văd chiloții albi, albi cu o ușoară tentă de roz. Băiatul privește lacom, ea bagă de seamă și roșește. El se uită după ea cum, mișcându-și șoldurile mici se strecoară printre paturi spre ieșire.
Zilele trec, nu mai are stare, umblă de colo-colo.
−Puștiule, mâine ești programat pentru analize, strigă infirmiera după el pe hol. Dimineață să nu mănânci și să ai și borcănelul cu urina de la prima oră, s-a înțeles?
Dar rezultatul analizelor nu arată bine.
−Boala încă nu este ameliorată, trebuie să mai rămâi, i se spune.
După încă o săptămână Sande este în cabinet doar cu doctorul. Pe masă, hârtia cu datele ultimelor lui investigații. Medicul clatină din cap:
−Măi, ce e cu tine? Nu dormi noaptea? Plângi? Ce e cu tine? Ceva nu merge. Zi care e treaba. Te mai țin, să știi. Sau vrei să ți se facă externarea?
−...
−Păi și cum facem?
Îl privește pe deasupra ochelarilor.
−Ia dă-te mai aproape.
Băiatul ocolește biroul și vine lângă el.
−Măi copile ce ai? De ce îți ies astea așa proaste? Îmi ascunzi ceva. Auzi, tu nu cumva te masturbezi? că la boala ta, asta îți face rău. Ia zi, ți-o mai freci din când în când?
Lasă capul în jos, medicul începe să râdă, apoi dintr-o dată serios:
−Nu e bine, nu e bine, ai grijă, îți dau drumul dar ți-am spus, nu e bine, trebuie să te mai abții, altfel...



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!