poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 98 .



Oameni, locuri și vremuri 30
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2020-10-17  |     | 



Se născuse într-o zi toridă de vară. Cu câteva luni înainte mama i-a pregătit trusoul. Nu știa dacă va fi băiețel sau fetiță, așa că prosopelul, păturica, pânza de mir și panglica a trebuit să le facă în dublu. Un rând cu dungi roz, dacă va fi fetiță, și un altul, cu albastre, dacă va fi băiat. Doar prosopul pentru preot putea fi același, de culoare albă. La fel și scutecele de în. Desigur, cea mai mare parte din trusou cădea în grija nașilor. Dar ea nu știa cine va fi nașul noului născut. Nașii de cununie au fost niște oameni sărmani din sat, iar ai ei, de botez, erau prea bătrâni și bolnavi. Părinții aproape nu mai vroiau să știe de ea, pentru că le-a înșelat așteptările. Pe bună dreptate aveau așteptări. Această a doua fată a lor dăduse examen și reușise să intre la Școala civilă de fete a Astrei din Sibiu. Puține fete la vremea aceea, umblau la școli mai înalte. După cei patru ani petrecuți în internatul școlii a dat examen, și a reușit, la Școala normală. Avea să ajungă, în curând, învățătoare. Ah, zicea tatăl, om cu stare, să fi avut eu un băiat, l-aș fi ținut la școală, cum le-am ținut pe astea două, și scotem un domn mare din el, mai ales acum, după război, când școala cea mare, de peste drum de biserica papistășească, din Sibiu, s-a făcut românească. Mulți feciorași de ai noștri învață acolo. Ba, mai zicea badea Șerban, tatăl ei, că a aflat în târgul din Săliște că la Cluj s-a deschis o școală românească din care iasă, după câțiva ani, după ce umblă la ea, avocați, profesori și doftori de tot felul. Numai cap să aibă copiii, și dare de mână tații lor, ca să-i poată ține în orașul acela mare. Și el ar fi putut să țină la școli nu unul ci chiar doi băieți. Dacă se gândește bine niciun român din sat n-are atâta pământ ca el, care se poate pune cu sașii cei mai bogați ca Bausmerth de i se zice a lui Ghibolaru, cu Kloss, ori ca Tumuș-morarul. Dar ce folos, mulțumiri prea mari n-a avut de la fete. Celei mari, Ana, după ce a a mers vreo trei ani, cu destulă cheltuială, la școala din Sibiu, i-a sucit capul un regățean. Și i l-a sucit atât de tare de a trebuit să se mărite, la nici optsprezece ani. E drept au o casă destul de arătoasă, la marginea orașului, acolo unde tramvaiul intră într-o pădurice ca să ajungă apoi într-o poieniță, lângă un lac, unde domnii cei mari, mai ales sași, se plimbă fără niciun rost în zilele de vară, când lucrul câmpului e în toi. Tot aici, se aude că sașii, care n-au ce face cu banii, vor să aducă pui de animale sălbatice, să-i închidă în țarcuri și cuști ca să se uite cei curioși, pe plată, la ei. Nu se gândesc că aceștia vor crește și că vor putea pune în primejdie viața celor care vor veni să-i vadă?
Necazul, pe care îl are acum Șerban, îi cu cea de a doua fată. S-a împrietenit cu Victoria lui Ilină și-i tot pe la ei, mai ales în vacanțe. Asta n-ar fi un lucru rău, tatăl Victotriei, Niculae, este un om fruntaș în sat. De aproape zece ani îi primar. Mia, fata lui cea mai mare, îi măritată și pe lângă pământul primit ca zestre de la părinți, a mai cumpărat vreo câteva iugăre cu dolarii câștigați de Vasile, bărbatu său, în America. Și Zaharie, celălalt frate s-a însurat destul de bine cu o fată de-a lui Niculuț și el fruntaș în hărnicie și pământuri, unele moștenite, dar cele mai multe cumpărate.
Cine s-ar fi gândit că necazul lui va avea legătură cu această familie, ori mai bine zis cu feciorul cel mare a lui Niculae, primarul. Era acest ficior, Ilie, la vârsta când alții erau de câțiva ani însurați, cu copii. El era tot cu ceata ficiorilor neînsurați care se pregăteau să meargă în armată ori erau de curând sosiți de acolo. Părul și mustața-i castanie, mijlocul subțire, strâns de șerparul împodobit cu împunsături ca de argint, cioarecii și cămeșea întotdeauna de culoarea laptelui, bocancii mereu strălucitori, precum și cizmele strânse pe picior, purtate dumineca ori de sărbători, îl deosebeau de ceilalți ficiori ori bărbați mai tineri. Nu-i de mirare că cele mai multe fete de măritat, și chiar mamele lor, priveau cu jind la el. Primele visau să-l aibă de bărbat iar celelalte l-ar fi vrut de ginere.
Dar n-a fost cum au voit ele, feciorul cel frumos s-a îndrăgostit de colega și prietena surorii sale Victoria. O chema tot Victoria. Când erau copile învățătoarea lor, domnișoara Ioanovici, căreia oamenii, dar și copiii, au început a-i zice doamna ai bătrână, când zicea spune tu, Victorie se sculau amândouă în picioare. Rămânea numai una dacă preciza a lui Șerban sau a lui Ilină. Cu greu a învățat domnișoara Ioanovici poreclele de familie ale copiilor. Când a făcut prima dată apelul, după numele din catalog, și a ajuns la Victoria Dragotă, aceasta s-a ridicat în picioare și a zis: prezentă!
-Minte! N-o cheamă așa Se auzi vocea lui Niculae Stoian, un băiețel ciufulit și pistruiat.
- De ce zici că minte? interveni învățătoarea. Tu știi mai bine, decât ea, cum o cheamă?
- Știu, că stă peste drum de noi, în Gheurușa. Asta-i Victoria lui Ilină!
- Stai jos, Niculae, să nu mai vorbești neîntrebat!
- Dar nici ea să nu mai mintă!
- N-am mințit deloc. Pe noi ne cheamă Dragotă, dar oamenii spun că suntem de-a lui Ilină. Eu știu de ce ne spun așa. L-am întrebat pe tata. Bunica lui avea numele de botez Ilina, un nume care a dispărut, adică nicio fată n-a mai fost botezată așa la noi în sat. Mi-a mai spus tata că bunica lui a murit la nouăzeci de ani, când el avea zece, adică, în1870. Deci bunica lui s-a născut în anul 1790. Toate acestea, le-am socotit eu, cu ajutorul tatii. Apoi se uită cu semeție la colegul său.
- Dar tu știi, Niculae, de ce pe voi vă cheamă Stoian și vă spune a Cuzî ?
- Nu-i treaba ta și lasă-mă în pace, zise acesta bosumflat.

Au fost cele două Victorii mulți ani, ca două surori, nedespărțite. Împreună, însoțite de tații lor, s-au înscris la Școala civilă de fete a Astrei din Sibiu. Tot împreună, au dat examen la Școala normală, proaspăt despărțită de Seminarul teologic, și au reușit. Mai aveau un an până să ajungă învățătoare. Dar Victoria Șerban n-a mai ajuns. În ultima vacanță mare s-a măritat cu Ilie, iar fostele colege au devenit cumnate. Nimeni nu s-ar fi gândit că cei doi se vor căsători, numai că într-o duminecă, înainte de amiază, părinții lui Ilie s-au întors mai repede de la biserică. Tocmai când intrau în curte, Ilie cobora pe scară din podul grajdului. Arăta cu totul altfel ca de obicei. Poalele cămeșii, ce-i ieșeau de sub șerpar, erau șifonate, pe haine avea fire de fân iar fața îi era roșie și îmbrobonată. Din grajd se auzeau mugetele vacii și ale vițelei, semn că nu li s-a dat fânul la ceasul obișnuit.
- Credeam că, dacă ai rămas acasă, ai să hrănești animalele, zise tatăl și puse mâna pe furcoi ca să dea el fânul jos. Dar s-a coborât repede din podul grajdului. Văzuse acolo o rochie agățată de un căprior, iar de sub o pătură ieșea capul unei fete blonde. Fără îndoială, era Victoria lui Șerban. Intră repede în casă prefăcându-se că n-a văzut nimic. După destul de multă vreme intră spășit în casă și Ilie care n-a mai trebuit să-și dea jos căciula din cap, pentru că îi zbură cât colo în sunetul a două perechi de palme. Mama îi privea îngrozită, dar Ilie n-a ripostat în niciun fel.
- Mărie, zise Niculae către soția sa, scoate-ne din ladă hainele cele bune. Deseară, cum s-or aprinde lămpile, ăsta și cu mine ne ducem în pețite.
Cei doi, ca să se știe de la bun început de ce au venit după lăsarea serii, au salutat gazdele cu un surprinzător Bună dimineața.
Au stat până aproape de ziuă. A vorbit mai mult Niculae, tatăl, care cu greu își găsea vorbele ca să se facă înțeles că de ce crede el că ar trebui să se grăbească nunta.
- Dar să știți, zise Șerban, eu mai mult decât iugărul din Hâns n-o să-i dau. Hainele, ce i le-am cumpărat și covoarele care și le-a țesut ea, și le poate lua.
- Nu-i niciun bai, cuscre, eu îi dau, la al meu, cum le-am dat și la ceilalți, cinci iugăre. Fiecare și-a știut din timp locurile pentru că și le-au tras la sorți. N-am vrut să nedreptățesc pe vreunul.

Umbla vorba prin sat că Șerban și-ar fi blestemat fetele. Nu toți au crezut. Dar cei care au crezut și-au dat seama că au avut dreptate. Blestemul tatălui, în câțiva ani, s-a abătut asupra celor două fete. Mai întâi asupra Victoriei. După câteva luni de la cununie a născut un băiat. L-au botezat Virgil. Soacra, femeie cumsecade, o ajuta după puterile ei. Gătea, ca și înainte, pentru toți ai casei, căuta să-i ia nurorii lucrul din mână, se scula de multe ori noaptea când auzea că plânge copilul și-l aducea în camera unde dormeau ei, cei bătrâni. După nici doi ani, din nou, i-a venit sorocul să nască. A născut, într-adevăr, tot un băiat sănătos și voinic. Dar blestemul tatălui s-a îndeplinit, ziceau femeile cele clevetitoare, băiețelul a rămas orfan de mamă din primul lui ceas de viață. Nou născutul plângea în brațele moașei, iar mama lui închidea ochii pentru totdeauna. Cel mai mare, Virgil, de nici doi ani, striga din răsputeri maamaa... maamaa din camera bunicilor. Aceste strigăte au continuat și în următoarele ore, de câteva ori și în noapte sporind jalea celor care se aflau la priveghi. Doar tinda despărțea camera în care era răposata de camera bunicilor unde se aflau cei doi copilași, Ore întregi Ilie nu s-a mișcat de la căpătâiul soției. Doar într-un târziu a sosit și mama, iar tatăl ei numai a doua zi, seara, la sărăcustă.
Plânsul micuțului Virgil s-a transformat în zâmbet doar atunci când a sosit de la Sibiu mătușa lui, Ana, sora mamei, împreună cu soțul ei, și l-a luat în brațe. Semănau atât de mult cele două surori.
La un moment dat Ana i-a făcut semn soțului său să vină după ea. Au ieșit amândoi în noapte. N-au trebuit să discute mult și s-au pus de acord, îl vor înfia pe nepotul mai mărișor care nu împlinise încă doi ani. Tot nu li se îndeplinise încă marea lor dorință de a avea un urmaș. Bineînțeles, dacă Ilie va fi de acord. Și a fost. Așa că, dacă au venit doi la înmormântare, s-au întors acasă trei. Câteva drumuri la tribunal și apoi la Starea civilă, precum și câteva sute de lei pentru taxa de timbru, l-au transformat pe micuțul Virgil Dragotă în Virgil Dragotă-Georgescu care avea, ca orice copil fericit, părinți iubitori. Dar fericirea n-a durat mult. Să fi fost, oare, tot blestemul bunicului Șerban?


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!