poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 411 .



Mica zână
proză [ ]
Basm popular croat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [donaris ]

2020-09-14  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 



Trăiau odată un rege și o regină. Ei aveau un castel frumos pe vârful unui deal, plin cu tot felul de lucruri de preț, câmpuri aurii de grâu și o pădure de stejari bătrâni. Iar în regatul lor, domneau pretutindeni bunăstarea și fericirea.

Dar cea mai mare comoară a celor doi era micul prinț. Doriseră foarte mult un copil, iar când regina, în sfârșit, îl născu, îl înconjurară cu cea mai mare dragoste și atenție. Prințul era cuminte, deștept și chipeș, spre încântarea părinților săi.

Când acesta a împlinit optsprezece ani, regele și regina au dat o mare perecere în grădina castelului. Au adus tot ce era mai bun în cămările și sipetele palatului: mâncăruri alese, vase minunat pictate, fețe de masă făcute din cea mai fină mătase și mobile aurite, împodobite cu tot felul de decorațiuni. Au invitat cei mai pricepuți muzicieni și au aprins o mie de lumânări. Iar la petrecere s-au adunat cele mai frumoase fete ale ținutului și au dansat. Și toți s-au purtat nespus de amabil cu tânărul prinț.

Această grozavă petrecere a durat până noaptea târziu, când oaspeții și-au luat rămas-bun de la gazde și au plecat. Dar sărbătoritul nu putea adormi. De aceea, el s-a îmbrăcat din nou și a ieșit afară se se plimbe, sub lumina fermecătoare a lunii.

A mers așa prin parc și s-a îndreptat spre o pădurice de tei de lângă castel. Mergea încet, adâncit în gânduri și respira răcoarea proaspătă a unei nopți de vară timpurii. Privea visător umbrele misterioase și ciudate lăsate pe pământ de lumina magică a lunii, copacii care își înălțau în aer siluetele maiestuoase și zvelte și se bucura din toată ființa lui de mireasma îmbătătoare de tei înfloriți.

Deodată intră într-o poieniță, unde admiră încântat frumusețea de nedescris a pajiștii, cu iarba mătăsoasă strălucind sub razele lunii. Dar aici văzu ceva încă și mai frumos, și anume o mică zână cu părul lung auriu, cu o coroană de nestemate pe cap și îmbrăcată într-o rochie lungă, argintie, o fermecătoare fată care stătea așezată pe iarbă, luminată de sus de ploaia strălucitoare de raze. Era o zână foarte frumoasă, dar mică, precum o luminiță de candelă.

Nevenindu-i să creadă ce vede, prințul se uită la ea foarte atent.
– La mulți ani, dragă prințule, zise atunci mica zână. Am fost și eu invitată la petrecerea de la castel, dar nu am putut veni printre fete, pentru că sunt atât de mică! Ei bine, te salut aici, la lumina asta a lunii, care pentru mine e soarele.
– Mă bucur că ai venit, zise prințul, căruia îi plăcu foarte mult mica zână.

El s-a apropiat de ea și a luat-o de mână, dar fata s-a smuls brusc și a dispărut. Prințul rămase cu mănușa ei în mână, atât de mică, încât abia încăpea pe degetul lui cel mai mic. Visând, cu o mănușă măruntă pe deget, el s-a mai plimbat puțin printre teii înfloriți, apoi s-a întors acasă. Și nu a spus nimic nimănui despre această întâmplare nocturnă.

A doua zi, a dormit foarte mult. Iar când, în sfârșit, s-a trezit, abia a așteptat să treacă restul zilei. De îndată ce a căzut noaptea, s-a îndreptat din nou spre păduricea de tei. A căutat-o pe zâna cea mică, a căutat-o, a căutat-o, a rătăcit mult prin pădure, apoi s-a întors iar la luminișul unde o văzuse noaptea trecută, dar nu era acolo. Din ce în ce mai trist, se gândea la făptura ei mică și frumoasă, la faptul că nu avusese timp să-i spună nimic, și că nu o va mai vedea, poate, niciodată.
Gândindu-se la toate aceste lucruri, scoase mănușa mică din buzunar și o sărută. Și, în acel moment, zâna apăru deodată în fața ochilor lui! Prințul s-a înveselit și s-a plimbat toată noaptea cu ea printre tei.

Dar în timp ce mergeau și vorbeau ei așa, s-a întâmplat un lucru neobișnuit: mica zână a început să crească. Iar când, în zorii zilei, s-au despărțit, ea era deja de două ori mai înaltă decât seara. Și nu a mai reușit să-și pună, pe mână, mănușa mică.
– Ai giijă de ea, îi spuse prințului, și apoi dispăru.
– Nu mă voi despărți niciodată de această mănușă, îi șopti el.

În fiecare seară, prințul și mica zână se întâlneau în grădina castelului, printre teii înfloriți. Ziua, el dormea, așteptând cu nerăbdare să vină noaptea. Și era mereu neliniștit, gândindu-se că poate data viitoare nu va veni, și mai ales pentru faptul că dispărea atât de brusc, la sfârșitul fiecărei întâlniri.

O iubea din ce în ce mai mult pe micuța zână, care creștea câte puțin în fiecare seară.

În a noua noapte, luna străluci maiestuoasă în toată splendoarea ei, luminând grădina ca ziua, iar zâna crescuse la fel de înaltă ca prințul.
– Voi veni aici în grădina ta, atât timp cât luna va străluci, spuse ea în acea noapte.
– Nu, zise prințul, pentru mine nu e destul! Vreau să fii cu mine pentru totdeauna! Vreau să fii soția mea.
Mica zână se uită atunci serios în ochii lui.
– Dragul meu prinț, spuse ea în cele din urmă. Voi rămâne bucuroasă cu tine, dar nu pot fi soția ta, decât dacă mă vei iubi mereu numai pe mine! Îmi poți promite așa ceva?
– Da, îți promit că te voi iubi întotdeauna numai pe tine! a exclamat prințul și a dus-o la castel.

Și astfel, prințul și mica zână s-au căsătorit.

Au trăit fericiți timp de șapte ani. Apoi s-a întâmplat ca regele, tatăl prințului, să moară. Fusese un rege bun, iar la vestea morții sale, foarte mulți au venit să-i aducă un ultim omagiu. Oamenii soseau, de aproape și de departe, iar la palat s-au adunat și cele mai frumoase femei ale regatului. Printre ele se afla și o fată cu părul roșu și cu ochii negri, strălucitori.
Deși stătea lângă patul regelui, frumoasa roșcată se uita doar la fiul său, la prinț. De la o vreme, prințul observă acest lucru și se uită și el înapoi la ea. Și a simțit o emoție, atunci când această fată îi zâmbi.

Când cortegiul de doliu porni spre cimitir, prințul merse alături de soția sa, dar s-a uitat în urmă la frumoasa roșcată. Deodată, soția lui s-a împiedicat în rochie.
– Uite, rochia mea e prea lungă, spuse ea încet. Dar prințul nu-i auzi cuvintele și nici nu a observat că soția lui începe să se micșoreze.
Pe drumul până la cimitir, prințul și frumoasa roșcată s-au uitat mereu unul la altul, iar mica zână a tot scăzut. Când au ajuns la teii bătrâni, ea a dispărut complet.

Apoi prințul s-a căsătorit cu fata cu ochii negri, aprinși. Dar nu a fost fericit alături de ea. Această femeie îi cerea mereu câte ceva, cel mai adesea lucruri rare, foarte greu de obținut. Când nu putea să-i satisfacă dorințele, ea plângea sau se certa cu el. Până la urmă, n-a mai putut suporta toate aceste pretenții și a alungat-o.

Și astfel, prințul și-a dat seama ce greșeală făcuse. O regreta acum pe mica lui zână. Și, odată cu trecerea timpului, devenea tot mai trist. Atunci ieșea noaptea din castel, la lumina lunii, plimbându-se pe sub teii bătrâni și chemând-o mereu pe zâna lui mică. O implora să se întoarcă și săruta cu dor mănușa ei. A tot chemat-o și a așteptat-o, și astfel îmbătrâni. Dar mica zână nu mai veni niciodată.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!