poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 573 .



Oameni și vremuri 23
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2020-05-27  |     | 



S-a bucurat că s-a întors acasă. S-a bucurat de bucuria mamei, a tatălui și a surorilor. Bucuria lor s-a transformat într-o adevărată sărbătoare. Era aceeași bucurie a sărbătorilor din copilărie. Pe o față de masă albă, la fel ca atunci, străluceau castronul cu supa aburindă, farfuriile, tacâmurile și solnița, daruri la nunta părinților, păstrate în vitrina dulapului și folosite doar de Paști și Crăciun dar și la cele mai dragi aniversări ale familiei. Iată, și sosirea lui, după o îndelungată absență, era pentru ai casei un eveniment deosebit, ce aducea a sărbătoare.
Dacă acasă a găsit o oază a liniștii și a bucuriei, în afara ei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Școala, care atâta timp i-a fost a doua casă, nu l-a mai primit.
-Nu aveam obligația, conform unor legi, să-ți păstrăm locul de muncă doi ani, cât ai fost în armată. Numai celor care au fost promovați în alte munci, pe linie de partid și de stat, li se rezervă postul. La dumneata n-a fost cazul. Postul a fost ocupat de un absolvent al unei Facultăți muncitorești.
- Ce facultate pregătește maiștri instructori pentru școlile profesionale?
N-a primit vreun răspuns. Probabil că nici funcționara de la cadre nu știa.
A aflat, apoi, cine era absolventul care i-a luat locul. Era Nițoiu, cel care a învățat meseria de electrician instalator la locul de muncă, dar n-a putut depăși niciodată categoria a treia de încadrare deoarece, pentru a patra, se dădea un examen, destul de serios, ce nicicum nu l-a putut promova. A avut însă succes în munca sindicală. Știa să-i adune pe oameni la ședințe, mai cu amenințări, mai cu promisiuni. A ajuns apoi membru de partid și a fost ales în biroul organizației pe întreprindere. S-a înscris, cu recomandare din partea acestui comitet, la Facultatea de doi ani care avea menirea de a pregăti viitorii studenți la Politehnică. Doar denumirea acestor cursuri de pregătire purta numele Facultate muncitorească. Cei care le absolveau, aveau dreptul să se înscrie la examenele de admitere în facultăți, mulți au făcut-o, și chiar au reușit să le promoveze. I-a ajutat și un act normativ care prevedea ca 75% dintre studenți să fie fii de muncitori și țărani săraci, S-a ajuns astfel, ca pe lângă absolvenții de liceu să intre în facultate și oameni mai în vârstă. Mulți dintre aceștia nici nu absolviseră școala medie, liceul acelor ani, ci doar cursurile facultății muncitorești. În această situație era și Nițoiu. Nici nu prea da pe la școală, de acolo lua doar salariul. Putea fi găsit la întreprinderea SETA într-un birou cu uși capitonate, sediul biroului organizației de bază.
Pe acest scaun, îi plăcea să zică, a stat Robescu, care acum face într-adevăr o muncă utilă, taie stuf prin deltă. Ce s-o fi ales de cravatele lui?
Din nou Ghiță umbla abătut. Să se lupte pentru postul pe care l-a avut înainte de armată? Dar cum ? N-ar avea nici cea mai mică șansă de reușită. Nici n-are cine să-l sfătuiască așa cum a făcut-o cu câțiva ani înainte inginerul Robescu. Dar, stai puțin, sfatul domnului inginer este bun și pentru acum! Va trebui să învețe, îi va fi mai ușor că nu trebuie s-o ia de la zero. Știe electrotehnică și o bună parte a fizicii. Va da examene la Liceul seral și va reuși. Ce-i dacă va trebui să învețe istorie, geografie și reguli gramaticale. Se simte în stare! Școala de maiștri pe care a făcut-o îl ajută. Va trebui să dea doar diferențe și apoi să urmeze un an clasa a unsprezecea. Va da examen la facultate ca toți absolvenții de liceu și nu va avea treabă cu nicio facultate muncitorească. Bani are destui pe libretul de economii, și va mai face, că doar este specialist în instalații electrice și în depanarea radiourilor. De la gând la faptă a fost doar un pas. A reușit, prin niște foști colegi, să obțină o adeverință din câmpul muncii, cum că ar fi angajat la o întreprindere de stat, și iată-l elev în clasa a unsprezecea a Liceului seral. A luat toate materiile în serios obținând medii mari la sfârșit de trimestre precum și la examenul de diplomă.
Iată-l, în primăvară, absolvent de liceu, iar în toamnă înscris la examenul de admitere la Facultatea de electrotehnică și electroenergetică de la Politehnica timișoreană. Între timp, s-a scos acea prevedere că 75% din studenți trebuie să aibă origine socială sănătoasă așa că toți candidații aveau acum șanse egale. Îi va departaja doar media de intrare. Aproape s-a mirat cât de cunoscute îi erau subiectele la scris și cele de pe biletele de la oral. Nu erau altele decât acelea pe care el le-a învățat pentru examenul de maturitate. Nu-i înțelegea pe ceilalți candidați, cu 4-5 ani mai tineri decât el, care aveau emoții după fiecare examen. Ție cât ți-a dat rezultatul la problemă ? Pentru el rezultatul nu putea fi decât unul, adică cel bun. Am intrat, zicea el, destul de ușor în facultate, pentru că aveam aproape toate subiectele la degetul cel mic al mâinii stângi. În cei cinci ani de facultate de multe ori s-a simțit, la seminarii, egalul asistenților în ceea ce privește bagajul de cunoștințe. Aceștia le aveau, poate, mai bine sistematizate. Și la examene dădea dovadă de un curaj deosebit. El știa că știe și trebuie să fie atent doar la exprimare sau la așezarea pe tablă a rezolvării problemelor. Nu e de mirare că la Examenul de stat a primit o notă mare, datorită căreia și-a putut alege, în fața Comisiei Guvernamentale pentru repartizarea în producție, un post care, credea el, i se potrivea. A lucrat, astfel, la darea în funcțiune a unei centrale electrice în regiunea Bihor. S-a transferat, apoi, acolo de unde a plecat, la Întreprinderea de rețele electrice Sibiu, fosta SETA. S-a lovit încă o dată aici de starea mic burgheză a familiei sale, piedică serioasă în calea promovării sale în funcții de conducere.
Dar, aici, în orașul său natal a avut și satisfacții personale. S-a căsătorit cu fata pe care o cunoscuse în studenție, acum profesoară. Locuiau într-o casă destul de modestă, moștenită de soție de la părinții săi. Așa cum văzuse el, încă din copilărie, în casa părintească, toate lucrările de întreținere a locuinței le făcea el, așa cum îl văzuse pe tatăl său. Și nu numai de întreținere. Ideea de a-și construi o centrală pe lemne, nu-și mai aduce aminte dacă a fost a lui, sau a auzit-o de la cineva. Oricum, soba a construit-o singur, într-un intrând de sub scările pivniței, din niște cărămizi ce stăteau cine știe de când întrun colț al curții, cazanul l-a găsit în târgul de vechituri, doar țeava și caloriferele le-a cumpărat noi din magazin. La începutul iernii, când vecinii se plângeau de presiunea scăzută a gazului metan, la ei era cald și bine.
Primul copil pe care l-au avut a fost o fetiță, apoi, după doi ani, și un băiețel. Ar fi vrut să-i vadă dintr-o dată mari. Dar nu i-a ocolit nici pe ei bolile copilăriei,, iar pe părinți nopțile de nesomn.
Chiar inginer fiind, a continuat să depaneze la cunoscuți aparate de radio dar și televizoare. I-a mers vestea prin cartier, apoi în tot orașul. Tot mereu era ocupat, dar și-a găsit timp și pentru a înlocui scările de lemn de la intrarea în casă cu unele de beton armat. Pe măsură ce copiii creșteau au început să fie un sprijin la treburile gospodărești și la cele din afara casei. Băiețelul a început să-i calce pe urme. Era interesat de tehnică. Și avea de la cine învăța. O primă investiție pe care a făcut-o, credea doar pentru el, a fost o motocicletă la mâna a doua. Peste vreo două săptămâni arăta de parcă atunci ar fi ieșit pe poarta uzinei. O vopsea de bună calitate a rezolvat problema aspectului exterior. Cât privește motorul fiecare piesă, după ce l-a demontat, a fost ștearsă și gresată. Motocicleta nu a fost doar pentru el, pentru că în curând i-a adăugat un ataș încăpător în care aveau loc toți ai casei. Asistentul, la început tăcut, al lucrărilor de întreținere a motocicletei era băiețelul. Cu timpul a început a fi activ. Ajuta la demontat și montat motorul. Nu împlinise încă 12 ani și era în stare să-l demonteze și monteze singur. Nu i-a fost greu să înțeleagă rolul fiecărei piese. Fetița avea înclinații deosebite spre științele naturii. În clasa a opta a participat la faza locală și județeană a olimpiadei de profil, iar la cea națională a primit un premiu special. Era fericit Ghiță. Fericit atât cât putea fi. Nu se putea plânge de lipsa banilor ci de aprovizionarea cu alimente. Cozile au început să fie la ordinea zilei, la zahăr, la ulei, la gris, la pește, la lapte, la unt și chiar la bere. Cu toate acestea, copiii și soția i-au pregătit o surpriză de proporții. Au reușit după ce au stat la coadă în câteva dimineți, cu mult înainte de răsăritul soarelui, să cumpere două sticle cu ulei, un cofraj cu ouă , un kilogram de brânză telemea, iar din piață o găină grasă

- Bună dimineața, Ghiță, bună dimineața, tăticule!
Apoi toți într-un glas: La mulți ani! Un cântec, ce începu destul de firav apoi se ridică vioi, îi aduse o umezeală în ochi: mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, la mulți ani!
Da, într-adevăr, se gândi Ghiță, este 11 mai, ziua mea, împlinesc cincizeci de ani. Așa mă trezeau părinții, surorile și fratele, copil fiind, în această zi a anului.
Până să se îmbrace și să plece la serviciu se auzi soneria de la poartă. Era poștașul cu două telegrame de felicitare, una din Paris de, la sora mai mică. Plecase acolo cu câțiva ani înainte prin căsătorie. ( ce mai umblături au mai fost atunci, câteva luni la rând !) și alta de la fratele din București.

- Ghiță nu cumva să întârzii după serviciu. Vino la părinții tăi. O să fim și noi acolo. Ne-au invitat la masă.
O altă surpriză, s-a gândit. Și așa a fost. Masa era aranjată ca în sărbătorile copilăriei lui. În mijloc era un tort învelit în frișcă cu inscripția G 50. Cât, și pe unde or fi umblat mama și surorile până au procurat toate ingredientele!
A fost, această sărbătoare în familie, ultima la care a participat și Ghiță. Serviciul, umblătura zilnică pentru aprovizionare și, mai nou, statul la coadă pentru benzină, după ce-și cumpărase o Dacia-1300, îi ocupau tot timpul. A reușit, totuși, în două veri să-și ducă familia la mare. Cele două canistre cu benzină din port-bagaj, economisite în cursul anului, i se păreau bombe, ce puteau exploda oricând la cel mai ușor accident. Tot cu mașina și-a dus copiii să dea examen de admitere la facultate. Fetița a dat la medicină. Erau cincisprezece pe un loc. A reușit printre primii. Peste doi ani și băiatul a intrat tot printre primii la Politehnică. Aveau grijă, el și soția, să nu le lipsească nimic. Un salariu și jumătate li-l trimiteau lor. Ei se descurcau cu ce le mai rămânea.
Probleme cu sănătatea n-a avut în toți acești ani. Doar acum, după ce a împlinit cincizeci de ani, din când în când, simțea o apăsare în partea de jos a abdomenului. Era o apăsare ce aducea a durere. Era ceva mai mult sâcâitor, decât dureros. Un medic de la policlinică i-a spus că sigur i s-a inflamat apendicele și că trebuia scos. Peste câteva zile a fost operat, dar senzația aceea sâcâitoare n-a încetat, ba, parcă i s-a amplificat transformându-se într-o durere destul de intensă. Cu soția alături de el în salvare, a ajuns la Spitalul universitar din Târgu-Mureș. Deși aici a fost consultat de profesori universitari de mare prestigiu, simptomele bolii necunoscute se agravau. Nu dădeau înapoi la cele mai avansate tratamente cu antibiotice. A început să-i crească temperatura. În acea noapte colegii de salon și sora medicală, de serviciu, n-au observat nimic deosebit. Cu toții dormeau. Doar gândurile lui erau treze. A revăzut scene din trecut, din cea mai fragedă copilărie, până la unele întâmplate nu de mult. Și-a văzut fetița în leagăn, apoi în uniformă de elevă ca apoi să-i apară cu zâmbetul pe buze purtând toca și roba de absolvire. Deci, iat-o, a ajuns medic. Oare s-a îndoit vreo dată că așa va fi ?
Iată-l și pe băiat. E în fața unor oameni în vârstă. Sigur, este o comisie de examinare. Îi vede apoi carnetul de student, exact cum era și al lui. Nu doar bănuiește, ci este sigur, că acolo sunt multe note de zece. Este atât de mulțumit. Dar cum oare au ajuns în fața lui, fără să intre pe ușă, mama, tata și soția. Toți stau cu mâinile întinse spre el. .Nu pleca, Ghiță, te rugăm rămâi. Dar, vai, el trebuie să-i refuze. Ceva, mai presus de puterile lui, îl trăgea cu toată forța în sus...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!