poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 84 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-12-02  |     | 



*139. Sharon.

O nouă săptămână debută odată cu luni, 28 iulie 2092, desfăşurându-şi ultimele zile ale lunii lui Cuptor, care se apropia de sfârşit. Iar dacă pe la începutul lunii sărbătoriseră ziua lui Sid Kelso, la sfârşitul ei se puteau delecta cu o nouă petrecere, de data aceasta, la bordul navei albastre, fără invitaţi de pe planeta gazdă (cu excepţia conducătorului local, To Kuny, socrul campionului), în cinstea lui Mihăiţă, campionul lor. Cadoul pregătit acestuia de către colegii lui, căţeluşa cea neagră, se afla încă în laboratorul din oraşul artificial. Mai crescuse între timp, însă doar puţintel. Era mult mai mărunţică decât cum fuseseră ceilalţi doi căţei la vârsta de o lună. Dar era tare, tare drăgălaşă. Ar fi fost imposibil ca Mihai să n-o îndrăgească imediat, de la bun început. Cu siguranţă că-i va câştiga inima campionului, cât şi pe cea a frumoasei Ly Kuny.
Primele două zile ale acestei săptămâni, luni, 28 iulie şi marţi, 29 iulie 2092, trecură în mod obişnuit, specific Proximei, Lucian, Lia şi Spot întâlnindu-se la ora 14.00, ca de obicei, cu cei doi fraţi Kelso. Sid şi Sonya nu le puseră întrebări incomode celor doi logodnici, referitoare la lipsa Liei din săptămâna trecută, iar dacă ei nu întrebară nimic în acest sens, nici Lucian, nici Lia nu se grăbiră cu explicaţii inutile, preferând să păstreze tăcerea.
Marţi seara, după întâlnirea cu fraţii Kelso, Lucian îşi anunţă colegii despre ce aveau de făcut ziua următoare, miercuri, 30 iulie 2092. Practic, nu mare lucru, ci doar să se prezinte toţi la bordul navei albastre la ora 10.00, Stela urmând să aducă micuţa „cockeriţă”, pentru Mihăiţă, campionul. Deci, se înţeleseseră asupra faptului, iar ziua respectivă nu se lăsă prea mult aşteptată.
Miercuri, 30 iulie 2092, ziua în care Mihăiţă al lor împlinea 25 de ani. Nu foarte mulţi... Pe puntea principală a navei „Pacifis” primii sosiţi erau Nick şi Maria, cu cockerul lor auriu, Cooky-Leo, care era un dolofănel, cu un ciot de codiţă. Lucian şi logodnica lui nu întârziară nici ei, apoi veniră pe rând şi ceilalţi. Singurii care n-aveau habar de ce erau chemaţi la bordul navei albastre erau Ly şi Mihai. Ceilalţi ştiau despre ce era vorba, iar Stela sosise cu „surpriza” campionului, micuţa cockeriţă neagră, deocamdată ascunsă vederii albastre a lui Mihai.
- Ce-i, Luci?! De ce ne-ai chemat, de data asta? Ce s-a mai întâmplat? Vrei o nouă lecţie de informatică? Sau ce? se interesă campionul, nedumerit.
- Tocmai tu întrebi?! replică Lucian, oferindu-i totuşi şi un răspuns: Nimic grav; nu încă... Dar se va întâmpla, în curând, rosti comandantul, fără precizări suplimentare, cu un aer foarte misterios. Deşi, lecţii, să ştii; nu...
- Chiar aşa, frumosule, adăugă doamna doctor, prefăcându-se neştiutoare. Un motiv tot ai avut tu, ca să ne chemi din nou, pe toţi. Deci, spune-ne care-i motivul tău!
- Mda; păi... replică Lucian îngândurat, neştiind cum să anunţe aniversarea campionului. Mai întâi de toate, luaţi loc, îşi invită el amabil colegii.
- Sper să nu fie vorba despre o nouă şedinţă, pentru că nu suntem pregătiţi cu cele necesare, spuse Alex ceva ce dorea să aducă a nemulţumire, ori a protest împotriva unei şedinţe neanunţate. Doar nu este joi şi nici măcar o săptămână în care să avem şedinţă.
- Nu, nu-i vorba de o şedinţă neanunţată, îl asigură Lucian.
- Ce bine, exclamă lunganul, dar la o privire severă a comandantului, adăugă şi o justificare: Doar pentru că nu avem rapoartele la noi, şefule!
- Hmm... pufni nemulţumit de explicaţia lunganului, „şeful”. În cazul unei şedinţe neanunţate, ne-am fi descurcat şi fără aceste rapoarte. Dar nu... Fiţi liniştiţi! Nu-i vorba despre o astfel de şedinţă. N-aş fi avut motive să nu vă fi anunţat dacă era una. Însă astăzi... Ce zi e azi?! Îmi spune cineva?
- Miercuri, şefu’.
- Asta o ştiam şi eu, zise Lucian. Dar, care miercuri? Repet, deci: Ce zi e azi?!
- Miercuri, 30 iulie, îi oferi Alex un răspuns complet.
- Exact, îl aprobă Lucian surâzător, apoi privi sugestiv spre colegii săi, care ştiau sigur despre ce era vorba. Miercuri, 30 iulie, deci...
- „La mulţi ani!”, Mihăiţă, rostiră cu toţii, în cor, înconjurându-l pe neaşteptate pe campion, pe care-l asaltară cu fel şi fel de urale.
Luat prin surprindere, acesta îi privi emoţionat.
- Ah, deci, n-aţi uitat de ziua mea...
- Nuu... Nuuu, negară ei hotărât.
- Nici gând, puştiule, întări Alex.
- Cum am fi putt uita de tine, asule?! îl completă Nis, din apropiere.
- Tocmai de ziua ta, campionul nostru? adăugă Maria.
- Păi, credeam că aţi uitat, totuşi... replică Mihai. Pentru că, de moment ce n-aţi organizat o petrecere la bordul navei noastre în acest week-end şi nici nu dădeaţi semne că aţi intenţiona ceva de acest gen...
- Mihai, unicul motiv pentru care n-am organizat o petrecere în cinstea ta, la bordul „Pacifis”-ului, la sfârşitul acestei săptămâni, a fost doar acela că n-am dorit să le întărim gazdelor noastre convingerea că am fi nişte petrecăreţi incurabili, îl întrerupse Lucian. Dar nu-ţi face griji, vine şi petrecerea în curând; cu voia ta, dacă nu consideri că va fi prea târziu, o vom organiza la sfârşitul acestei săptămâni.
- Nu-i nevoie, refuză campionul.
- Cum să nu fie?! se împotrivi Nis.
- Nici n-am auzit ce-ai spus, i se alătură Stela.
- Chiar aşa, adăugă Alex. Pentru mezinul echipajului nostru, sigur va fi o petrecere! Ce zici... „puştiule”?! îşi aminti geneticianul acest termen, pe care-l mai utiliza, din când în când.
- Da, daa... aprobară toţi, în cor.
- Nu-i aşa, şefu’? îi ceru Nis aprobarea.
- Bineînţeles că aşa va fi, întări Lucian. Nici nu se pune problema, deci, nu se discută! E un lucru bine stabilit. Orice altă variantă cade, din start! Deocamdată însă, pentru azi... spuse el, făcându-i discret doamnei doctor să pregătească „despachetarea cadoului” pregătit pentru campion.
Stela pricepu de îndată şi scoase la iveală „pacheţelul” campionului. Ochii albaştri ai acestuia trădau curiozitatea ce pusese stăpânire pe informaticianul echipajului. Stela nu prelungi momentul tensionant, ci se îndreptă spre Mihai, înmânându-i acestuia pachetul, frumos ambalat.
- La mulţi ani, campionule, îi zise ea. Sper să nu ţi se pară prea puţin din partea noastră, a colegilor tăi, dacă-ţi vom oferi doar acest cadou, unic. Pentru că, să ştii că ţi-l oferim cu drag, din tot sufletul nostru, deci, sperăm să-ţi placă!
Mihai primi cadoul şi privi emoţionat spre colegii săi, de parcă nu ştia ce să facă. Campionul cel emotiv... Nu scăpase de emoţii; încă le avea, la fel ca-n urmă cu şapte ani, când plecaseră în această misiune; nu se dezminţea.
- Vă mulţumesc mult, tuturor... şopti campionul. Bineînţeles că-mi va plăcea cadoul primit de la voi, indiferent ce-ar fi.
- Păi, desfă-l! Ce mai aştepţi?! îl îndemnă blondina.
- Da, hai, să vedem cât de mult o să-ţi placă, adăugă Lia.
Mihai se pregăti să despacheteze cadoul, dar se opri bănuitor.
- Ce-aţi pus aici?! îşi suspectă el colegii.
- Hai, deschide-l odată şi o să vezi tu ce, replică blonda, nerăbdătoare.
- Oricum, tocmai ai afirmat că o să-ţi placă, indiferent ce-ar fi, îi aminti doamna doctor, Stela.
- Desfă-l, îl îndemnă Ly, alăturându-i-se, curioasă, doar ea nu ştia despre ce era vorba, spre deosebire de ceilalţi.
- Bine, rosti Mihai, zâmbind încurcat şi încet-încet, desfăcu pachetul, din care sări, de cum se văzu liberă, o mogâldeaţă mică, neagră.
La început, Mihai tresări surprins, uşor speriat de apariţia neaşteptată a căţeluşei, pe care apoi o luă în braţe, tare bucuros.
- Uau... Ia te uită; un căţel, exclamă campionul.
- Mai exact, o căţeluşă, puştiule, îl corectă Alex.
- O căţeluşă?! repetă Mihai, zâmbitor, admirând mogâldeaţa mică. Tot din rasa cocker, după cum mi se pare, îşi dădu el părerea.
- Exact, îl aprobă blonda scurt.
- Felicitări, Mihăiţă, rosti lunganul, amuzat. Tocmai te-ai ales c-o „cockeriţă”!
- Îţi place? se interesă Lia.
- Noi sperăm că da, zise Stela.
- Dacă-mi place?! se miră campionul, tare voios. Bineînţeles că-mi place! Chiar foarte mult. E extra; super! Nu m-aş fi aşteptat... Adică, după Spotty şi Cooky, chiar nu credeam că... Serios?! Alt căţeluş?! Voi nu glumiţi?!
- Căţeluşă, puştiule, îl corectă din nou Alex.
- Ah, da, căţeluşă... surâse Mihai.
- Mihai, mi-o dai şi mie puţin, te rog?! i-o ceru Ly, privind căţeluşa neagră, pe care o îndrăgi, de cum o zărise.
- Sigur, replică Mihai. Ah, deci, tu n-ai lucrat în complicitate cu ei? îşi dădu el seama de abia în acel moment.
- Nu, rosti ea, luând căţeluşa de la Mihai.
- Cum aţi făcut-o?! Adică... Ştiu că Alex s-a ocupat de partea cu genetica, dar cine m-a înlocuit la computer?
- Şeful, dezvălui lunganul identitatea „informaticianului de rezervă”.
- Tu?! îl privi Mihai amuzat, mai ales după tentativa eşuată de a-l învăţa să spargă codurile. Cum de nu te-ai încurcat?
- Uite că nu m-am încurcat, replică Lucian. Ca dovadă, ai această minunată căţeluşă neagră.
- Da... Mă mir că ai reuşit, zâmbi Mihai.
- Atunci, miră-te cât vrei! Şi admiră „reuşita”, adăugă Lucian, indicându-i căţeluşa neagră.
Mihai îşi îndreptă privirea albastră spre „cockeriţă”, încă aflată în braţele soţiei sale, Ly.
- N-am ce zice! E tare drăguţă; ba chiar frumoasă, aprecie el.
- Cine?! Ly, sau „cockeriţa”? glumi Alex, primind însă drept răsplată un cot zdravăn din partea doctoriţei sale, în semn de avertisment.
- Amândouă, presupun, replică amuzat Mihai.
- Tot ce e posibil să fie ambele drăguţe, campionule, dar în timp ce Ly are deja un nume, nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre „cockeriţa” ta, rosti lunganul.
- Adevărat. Ce nume i-am putea pune? li se adresă campionul, solicitând ajutor în alegerea unui nume potrivit pentru „cockeriţa” lui. Tu ce zici? privi el întrebător spre Ly.
- Nu mă pricep la denumiri pentru căţeluşi, rosti ea.
- Căţeluşe, o corectă Alex.
- Indiferent dacă sunt căţeluşi sau căţeluşe, tot nu mă pricep, preciză Ly, ţinând zâmbitoare „cockeriţa” în braţe; ca şi blonda, părea a-şi fi însuşit ea cadoul destinat soţului ei, însă nici Mihai nu-i reproşa, evident, nimic, cum nici Nick nu-i reproşa blondei, în cazul lui Cooky.
- Ce-aţi zice de Laica? propuse Lucian.
- Prea serios pentru o „cockeriţă”, şefu’, se opuse Nis.
- Nu tu decizi, mă; campionul... replică şeful.
- Sigur, asul decide, şefule, aprobă lunganul, apoi privi spre Mihai: Şi ce-ai zice de Lassie?
- Lassie?! repetă Mihai îngândurat. N-ar fi rău...
- Nu, nu Lassie; ea nu e collie, se împotrivi Alex. Londra!
- Londra?! întrebă nedumerită Lia, cea cu ideile de acest gen, adică de a crea căţeluşi şi imediat propuse şi ea: Lady!
- Lady e prea pretenţios pentru o căţeluşă din rasa cocker, se împotrivi blondina. De altfel nici Lassie nu se potriveşte; cockerii sunt foarte jucăuşi. În plus, ce tot aveţi cu denumirile care încep cu litera „L”? Mai sunt o mulţime de alte litere în alfabet!
- Eu tocmai doream să spun Linda, dar tot cu „L” începe, remarcă Stela.
- Aveam şi eu o denumire în minte, dar începe cu aceeaşi literă, Lolly, Lola, sau Lolita, zise îngândurat campionul.
- Vreţi cu altă literă?! interveni Nick. Ce ziceţi de Sharon?
- Cum?! întoarseră câţiva privirea spre el.
- Sharon?! repetă Mihai. Drăguţ nume! De unde ai auzit tu de acest nume?
- Păi, am văzut vreo câteva filme cu o actriţă care juca pe la sfârşitul secolului trecut şi pe la începutul acestui secol, Sharon Stone. Era drăguţă şi interpreta rolurile bine. Mi-au plăcut filmele cu ea, indiferent că ar fi fost sau nu în rolul principal, sau interpreta un personaj pozitiv, ori unul negativ. Era cu adevărat bună.
- Sharon Stone?! se miră Alex.
- Da, răspunse Nick. N-ai auzit de ea?
- Eh; cum să nu?! Era o actriţă americană şi cred că am văzut mai multe filme cu ea, decât tine, zise Alex.
- Nu te contrazic, replică Nick.
- Sharon, reluă Mihai. Îmi place numele. Şi cred că ăsta va rămâne numele căţeluşei mele, chiar dacă nu văd nici o legătură între ea şi Sharon Stone. Actriţa era blondă cu ochii albaştri, iar căţeluşa mea este neagră şi are ochii maronii, deci, căprui.
- Deci, Sharon?! întrebă Lucian. Eşti sigur?
- Da, foarte sigur, stabili Mihai. Tu ce spui, iubito? îi ceru părerea soţiei sale, Ly.
- Şi mie-mi place numele ăsta, aprobă ea. Iar având în vedere că propunerea a venit tocmai de la fratele meu, sunt de acord cu acest nume. Deci, negruţa asta mică se va numi Sharon.
- Şi acum sunt deja trei căţeluşi la bordul navei noastre, constată Alex.
- Ai grijă, şefule! Dacă şefei îi vor mai veni asemenea idei... îi atrase Nis atenţia.
Lucian nu spuse nimic. Nu-l putea contrazice pe lungan, pentru că ştia că, în mare măsură, avea dreptate, aşa că se mulţumi să afişeze un zâmbet discret. Îngândurat, se întrebă ce se va întâmpla oare dacă logodnica lui va mai veni într-adevăr cu o asemenea propunere, iar el, ca de obicei, n-o va putea refuza?! Vocea lui Mihai îl trezi din gândurile sale:
- Ah, deci, tot Lia a avut ideea asta!? Trebuia să-mi fi imaginat; cine altcineva ar fi putut avea astfel de idei?! Trebuie să recunosc că am fost cu adevărat surprins, într-un mod plăcut, evident! Pentru că, nu mă aşteptam totuşi la un alt căţel. Adică, nu după Spotty şi Cooky-Leo. Eram foarte convins că nu veţi mai face nimănui un astfel de cadou.
- Şi-n cazul ăsta, la ce te aşteptai? se interesă Alex.
- Nu ştiu. Practic, la orice altceva. Cu excepţia unui alt căţel, categoric!
- Ah, deci, nu-ţi convine ce-ai primit? trase blonda concluzia. Nu-ţi place cadoul nostru?
- N-am zis aşa ceva, se împotrivi Mihai. Ba, bineînţeles că-mi place. Am spus doar că nu mă aşteptam la un alt căţel, ci la orice altceva. Sau poate că la nimic.
- Cum?! se miră Nis. Chiar credeai că nu-ţi vom da nimic?
- Nu! Glumeam, desigur, recunoscu Mihai. Ştiam că-mi veţi da totuşi ceva, dar nu ştiam ce. Iar la un căţel, sigur nu mă aşteptam.
- E o căţeluşă, îl corectă Maria.
- Am remarcat. Mare diferenţă... zise campionul nepăsător, ceea ce atrase spre el verdele ochilor Mariei. Glumeam doar, blondo... justifică el.
- Aşa sper şi eu, rosti Maria dojenitor.
- Mamăăă, ce rea eşti, glumi campionul în continuare.
- Şi încă n-ai văzut nimic, îl avertiză cu seriozitate blondina.
- Periculoaso! Dacă n-ai fi aşa de scundă, aş începe să-mi fac griji din cauza ta, continuă campionul pe acelaşi ton glumeţ. Nick, tu cum îi faci faţă?
- Păi, cred că, de fapt, nici eu nu-i fac faţă, preluă Nick tonul glumeţ al campionului.
- Hei... Ai grijă ce spui! îl avertiză blondina.
- Deci, Nick, îţi place Sharon Stone? interveni Alex. La acest gen de filme te uiţi tu? Nu puteai viziona altele, mai recente?
- Am văzut şi din acelea, recente, spuse Nick. Dar mi-au plăcut şi cele cu Sharon Stone. De ce? Nu vă place numele ales căţeluşei?
- Ba da, ne place, tare mult, zise Alex.
- Sigur, ne place, deci, poţi fi liniştit, încercă să-l convingă lunganul.
- Vă place sau nu, gata, aşa rămâne! Pe căţeluşa mea, Sharon o va chema, stabili campionul acesta amănunt final.
După alte câteva discuţii de acest gen, sosi tortul campionului, cu cele 25 de lumânări ce reprezentau vârsta lui Mihai. Iar tortul şi lumânările nu puteau lipsi, chiar dacă nu în acea zi sărbătoreau ziua campionului. Mihai suflă lumânările. „Să ajungem cu bine pe Terra, iar Ly să mă iubească mereu. În rest... Ce altceva mi-aş putea dori?! Nu-mi trebuie nimic! Am tot ce-aş putea vrea; mai ales nişte colegi minunaţi, în frunte cu comandantul nostru” îşi spuse campionul în gând, aceasta fiind dorinţa lui.
- La mulţi ani, îl felicitară din nou colegii.
- Şi ai grijă să nu te îmbolnăveşti, ca să nu ajungi vreodată pe mâna mea, îi zise Stela.
- Nu mi-e frică de tine, doctore, replică Mihai, îndrăzneţ.
- Spui asta doar pentru că n-ai avut încă de-a face cu mine, curajosule!
- Nu-ncerca să-l sperii prea tare, doctore, interveni Lucian în favoarea colegului său. N-o lua în seamă, campionule! Nu vorbeşte serios.
- Ia te uită la el, cine vorbeşte?! Tocmai tu, frumosule?
- Ca să vezi... Da, tocmai eu... La mulţi ani, campionule!
- Să ne trăieşti şi să rămâi tot aşa cum eşti... „puştiulică”, zise Alex, surâzând.
- Sigur; aşa să rămâi, asule, adăugă lunganul, dând palma cu Mihai; îi lipi campionului gumă de mestecat, aceeaşi, ca şi mai demult, când aflase că va fi cu siguranţă membru al echipajului, după ce părinţii lui Mihai semnaseră actele necesare.
- Off, nu din nou... se tângui Mihai, începând să se cureţe; ştia că-i vor rămâne urme vizibile în palmă, care se vor şterge cu greu, după mai multe zile. Serios, Nis?! Pe bune?! Iarăşi?!
- Te-am prins! Nu te-ai învăţat minte, surâse geograful, de sus.
- Scuză-l pe Goliat, Mihai... zâmbi blondina. La mulţi ani! Nu ştiu cum ar fi fost misiunea asta fără tine.
- Nici nu vrem să ne imaginăm cum ar fi fost fără tine, o completă Lia.
- Adevărat, aprobă Nick. Mai bine că ai venit!
- Poate şi pentru că, dacă n-ai fi venit, nu ne-am fi cunoscut, spuse şi Ly, lăsând-o pe Sharon pentru câteva clipe în atenţia Mariei. Însă aşa, am avut ocazia să ne întâlnim, continuă Ly, apoi îl îmbrăţişă. La mulţi ani, Mihai! Te iubesc, îi şopti ea şi-l sărută delicat.
- Ce romantic, aprecie Lucian şoptit, privind spre logodnica lui, pe care o cuprinse în braţe, căreia îi şopti: Sper că ştii că şi eu te iubesc. Mult, foarte mult. Inimaginabil de mult...
- Da, ştiu, surâse ea. Nu-mi laşi ocazia să uit acest amănunt.
- Păi, nici nu vreau să uiţi, replică Lucian.
- Nu-ţi face griji, nici n-am să uit, îl asigură Lia.
După aceste urări şi după ce-şi curăţase cât de cât guma de mestecat din palmă, Mihai îşi luă în braţe „cockeriţa”. Spre deliciul lunganului, tortul fu servit în curând. Apoi Lucian spuse:
- Mihai... Sper să nu regreţi niciodată faptul că ai acceptat participarea la această misiune, alături de noi.
- Să regret?! Păi, ce-s nebun?!
- Nu, nebun sigur nu eşti, spuse Lucian. Dar toţi ştim că pentru a veni cu noi, ai renunţat la o carieră sportivă impresionantă. Ştim că dacă ai fi rămas, ai fi câştigat în continuare numeroase medalii, campionate, premii, diplome, distincţii. Cred că ţi-a fost foarte greu când ai luat această decizie, de a lăsa în urmă toate acestea.
- Luci, am luat această decizie înainte de a şti că voi participa la această misiune. Deci, renunţasem la sport în favoarea informaticii cu câtva timp înainte de a afla că voi fi membru al acestui echipaj.
- Adevărat. Dar dacă rămâneai, în cele din urmă poate te răzgândeai şi reluai cariera sportivă, presupuse Lucian.
- Poate da, poate nu... Cine ştie ce-ar fi fost dacă rămâneam acolo? rosti Mihai, îngândurat. Se pot face o mulţime de presupuneri, dar nici n-are rost să încerc să-mi închipui cum ar fi fost, pentru că sunt prea multe variabile.
- De acord, îl aprobă Lucian. Sper doar să nu ne consideri vreodată pe noi vinovaţi de întreruperea activităţii tale sportive.
- Poftim?! se miră Mihai. Cum poţi spune aşa ceva? Evident că n-o să vă consider niciodată vinovaţi de nimic altceva, poate decât de fericirea de a fi alături de voi! E cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla vreodată!
- Bun... aprecie Lucian. E bine să gândeşti astfel. Pentru că noi te vom considera mereu campionul nostru. Încă eşti un mare campion. Nu uita acest lucru!
Mihai şi Lucian se îmbrăţişară prieteneşte, preţ de câteva clipe.
- Mulţumesc! Mulţumesc pentru tot, Lucian... Şi nu protesta! Ştiu foarte bine că în mare măsură, totul ţi se datorează ţie... Comandante!
- Păi, dacă aşa crezi tu... N-am să-mi pierd timpul încercând să-ţi dovedesc contrariul, renunţă Lucian la a se opune, apoi îşi verifică ceasul, care indica 12.45. Şi uite, ca să-ţi demonstrăm că te considerăm campionul nostru, mai avem ceva pentru tine. Robby... chemă el robotul, care aduse o cutiuţă frumos încrustată, pe care Lucian o luă şi o deschise, apropiindu-se de Mihai. Ca să-ţi amintească de trecutul tău glorios, de sportiv profesionist, îţi oferim medalia de aur, campionul nostru! O meriţi! Iar argint şi bronz nu avem, deci, fără locul doi şi trei, spuse Lucian, punând la gâtul lui Mihai, într-adevăr, o medalie de aur, prinsă cu un şnur tricolor, roşu, galben şi albastru; în plus, pe puntea principală, răsună imnul României.
- Iee... Trăiască Mihăiţă, campionul nostru, rostiră ceilalţi, bucurându-se, apoi aplaudară, nu foarte zgomotos.
Emoţionat, Mihai privi medalia de la gâtul lui, care-i aminti de momentele din trecut, când, după lungi campionate, câştiga de obicei, aceeaşi medalie, de aur, mereu, imnul României auzindu-se şi atunci.
- Uau... şopti el, cu glasul sugrumat de emoţie, citind inscripţia de pe suprafaţa gălbuie a medaliei: „Pentru Mihai, campionul nostru, cu drag, din partea colegilor. 30 iulie 2092.” O medalie de aur... Nici nu ştiu ce să spun... Deşi, nu ştiu pentru ce... Adică, n-am făcut nimic, chiar atât de deosebit, încât să o merit. Şi nici n-am participat la vreo competiţie, sau vreun concurs, ca s-o câştig.
- Cum să n-o meriţi, puştiule?! replică Alex. Ba o meriţi, cu prisosinţă! Noi toţi am fost de acord cu acest amănunt, altfel nu ţi-o dădeam...
- Iar dacă ar fi fost vreun concurs, sigur ai fi câştigat-o! Dar cine are oare curajul să concureze cu tine? Poate doar şeful, uneori, zise Nis.
- O meriţi, pentru că eşti colegul nostru, adăugă blondina.
- Şi cel mai bun informatician din câţi am cunoscut până acum, o completă Stela.
- Ce să mai?! Concluzia finală e că o meriţi, îşi spuse şi Lia părerea.
- Pentru că exişti. Şi eşti alături de noi, spuse şi Lucian.
Emoţionat, campionul îşi şterse cele câteva lacrimi care i se scurseră pe obraji, apoi spuse:
- Cred că fiecare dintre voi ar merita câte o astfel de medalie, zise Mihai. Sau mai multe chiar. Sunteţi minunaţi! Toţi!
- Da, lasă... Nu ne lua pe noi cu texte din astea! Campionul e numai unul singur, iar acela eşti tu. Doar tu! Cel puţin aici, pe Proxima... zâmbi el, apoi privi din nou spre ceasul de la mâna lui: Iar acum, pe mine şi pe logodnica mea, te rog să ne scuzi, dar trebuie să plecăm. Cu Spotty, desigur.
- Ştiu. Vă aşteaptă fraţii Kelso, îşi dădu Mihai seama.
- Exact! Deci, noi plecăm, dar voi puteţi rămâne, cu toţii, dacă vreţi. Deşi petrecerea pentru tine, campionule, o vom da de abia la sfârşitul acestei săptămâni, deci, va începe vineri seara, puţin după ora 18.00.
- Vă mulţumesc mult, tuturor, li se adresă Mihai. Dar poate că azi vom pleca toţi, pentru că aş prefera să-mi petrec această zi doar împreună cu Ly. Şi sper să mă înţelegeţi, fără nici o supărare.
- Te înţelegem perfect, puştiule, îl asigură Alex, bătându-l uşor pe umăr. Doar că nu veţi mai fi atât de singuri; acum o aveţi şi pe Sharon, „cockeriţa”.
- Da, zise campionul, zâmbind. O avem şi pe ea.
- Bine. Atunci, vă aştept pe toţi vineri seara, după ora 18.00. Mai devreme nu se poate, din cauza...
- ... Fraţilor Kelso, îl întrerupseră ceilalţi pe Lucian, completându-l.
- Corect, aprobă el. Ah, Mihai... Şi domnul Kuny va fi prezent vineri, la petrecere.
- Nu s-ar putea fără dânsul?
- Ce tot vorbeşti?! Cum să se poată fără?! E socrul tău... îi aminti Lucian.
- Ştiu, dar... încercă el.
- Tata va fi aici, Mihai, îl întrerupse Ly. N-ar putea lipsi.
- Da, iubito, o aprobă el grăbit.
- Nu înţeleg ce-i cu tine sau cu blonnn... începu Nick să spună ceva, dar se corectă imediat, după o privire verde, aspră: Ăăă... Maria! Nu ştiu de ce voi doi credeţi despre tatăl meu că ar putea fi un om rău.
- N-a spus nimeni că ar fi rău, se împotrivi Mihai. Ştim foarte bine că nu-i rău, dar... Cred că Maria mă înţelege.
- Chiar foarte bine, campionule, îl aprobă blonda. Foarte bine!
- Orice aţi spune voi doi, domnul To Kuny tot va fi aici vineri seara, preciză Lucian.
După aceea, plecară cu toţii. Iar cum Ly şi Mihai îşi luaseră căţeluşa neagră, iar dalmaţianul mergea la întâlnirea cu fraţii Kelso, la bordul navei albastre rămăsese doar Cooky-Leo, cu cei doi roboţi. Evident, Nick şi Maria vor reveni mai pe seară, pentru a-şi lua cockerul auriu, iar Lucian şi Lia, pentru a-l lăsa pe Spotty în navă...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!