poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 62 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-04  |     | 



*29. O seară cu Sid Kelso.

Afară nu se înnoptase, era încă seară şi nici nu era foarte târziu. Prin urmare, Lia decise să rămână puţin prin oraş; nu era obosită. Se plimba îngândurată, fără o ţintă precisă. Deodată se întâlni cu o persoană, pe care nu o recunoscu pe moment, însă nu trecu mult până să-şi dea seama că respectivul era Sid. Se salutară prieteneşte, bucurându-se în egală măsură de faptul că se întâlniseră. Sid o întrebă:
- Deci, cum îţi petreci acest nou weekend?
- Deocamdată, plimbându-mă, îi răspunse ea simplu.
- Plimbându-te? Singură?
- După cum vezi...
- Presupun că nu-i cel mai plăcut mod de a-ţi petrece un weekend. Unde l-ai lăsat pe partenerul tău?
- Partenerul?! Ah, Luci... păru ea nedumerită. Dacă la el te referi, presupun că e în navă. Spunea că are de gând să se odihnească mai mult în acest weekend. L-au obosit toate noutăţile pe care le-a aflat de la tine în ultimul timp.
- Şi pe tine nu te-au obosit?
- Ba da... Însă nu foarte mult. E timp destul şi pentru odihnă. Nu de asta duc lipsă.
- Dar de ce altceva?
- Păi... Nu, de fapt nu duc lipsă de nimic, aşa este. Nu m-am exprimat corect, însă, evident, am tot ce-mi trebuie. Sau aproape tot.
- Atunci, e bine. Şi ce planuri aveai pentru seara aceasta?
- La drept vorbind, n-am nici un plan. Deocamdată, mă plimb. E liniştitor. După aceea, nu ştiu, voi vedea. Mă mai gândesc.
- Te-ar deranja cu ceva dacă te-aş însoţi în această plimbare? Adică, te supără prezenţa mea?
- Să mă supere?! Nu, evident! Fii liniştit, Sid! Nu mă supără deloc. Dimpotrivă. E plăcut să nu fiu totuşi singură. Îţi mulţumesc că eşti drăguţ şi te oferi să mă-nsoţeşti.
- Nu trebuie să-mi mulţumeşti deloc. Plăcerea e de partea mea, o asigură Sid, zâmbindu-i, neputându-se abţine să n-o admire îndelung, încântat, fără a se preface.
Astfel porniră amândoi pe străzile tăcute ale oraşului, într-o plimbare fără o destinaţie precisă. Discutau şoptit, fără a aborda subiecte legate de cele recent aflate sau altele asemănătoare. Erau în weekend, în timpul liber, iar Lia nu avea deloc chef de astfel de discuţii. Ea dorea doar să se destindă puţin. Iar o plimbare nevinovată în compania unui tânăr drăguţ, de genul lui Sid, părea tocmai potrivită în acel moment. Atmosfera era plăcută, deşi peste tot în jur era tăcere şi nemişcare. Doar ei se plimbau agale pe aleile unui parc, vorbind în şoaptă. Serviră cina împreună la un restaurant din apropierea parcului respectiv, apoi Lia se hotărî să se retragă spre camera ei, deşi încă nu era foarte târziu. Sid Kelso presupuse că n-ar fi indicat s-o lase să plece singură, deci decise s-o conducă. Cum ea nu-l refuză, porniră împreună spre camera ei, mergând încet, nepăsători. Deşi nu se grăbiseră, în curând se treziră în faţa uşii camerei Liei. Era aproape ora 21.00.
- Îţi mulţumesc că m-ai condus, Sid. Ai fost foarte drăguţ, surâse ea.
- Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Mi-a făcut plăcere.
- Ştii, nu e foarte târziu. Ai putea intra şi tu, cu mine.
- Eu?! Nu, n-aş crede... se fâstâci el.
- De ce nu? Mai vorbim puţin. Nu sunt deloc obosită, iar singură n-am ce face. Sunt convinsă că Ly nu s-a întors, încă e cu Mihai, colegul meu...
- Păi, nu ştiu ce să spun. Dar nu cred c-ar trebui să intru.
- Ba da, ripostă ea. De ce nu? De fapt... Ascultă, tu ştii să dansezi?
- Eu?! Nu, habar n-am!
- Sora ta nu te-a învăţat? Ea ştie...
- Ah, nu... Mi-a arătat ceva, dar n-am priceput nimic.
- Atunci, intră! Am să te învăţ eu să dansezi.
- Bine, dar...
- Fără „dar”, îl înrerupse ea. Ar fi păcat să nu ştii deloc. E plăcut, crede-mă! Poţi s-o întrebi pe sora ta.
- Da, ştiu, mi-a spus...
- Şi atunci?! Te pot învăţa câte ceva. Aşa că, intră! N-o să te mănânce nimeni. Te rog, fă-mi această plăcere! Nu mă refuza!
- Fie, dacă insişti atât, am să intru cu tine, să mă înveţi să dansez, măcar puţin. Într-adevăr, nu te pot refuza. Cine ar putea rezista rugăminţilor tale?
- Perfect, aprecie ea, zâmbind femecător.
Amândoi păşiră în interiorul încăperii, deşi Sid o urmă cu timiditate, însă o urmă. Se gândi însă la prietenul său, comandantul misiunii. El ştia că Lucian era îndrăgostit de colega lui cea brunetă cu ochii albaştri şi nici nu dorea să-l supere pe acesta, dar cum s-o refuze pe ea? Sid se opri încurcat, devenind timid, derutat.
- Ia loc, te rog, îl invită Lia. Am să pun muzică, aşa, încet, cum vă place vouă, să nu te deranjeze. Vrei să te servesc cu ceva între timp?
- Ah, nu... Te rog, nu te deranja! Nu-mi trebuie nimic. Serios!
- Bine, dacă nu vrei, n-am să te oblig, acceptă ea şi puse muzica. Să-mi spui dacă e cumva prea tare.
- Nu. E perfect, aprecie Sid, ascultând muzica.
- Acum scuză-mă puţin! Mă întorc imediat, spuse ea şi se retrase după o uşă, spre a se schimba de hainele în care fusese îmbrăcată până în acel moment.
Reveni peste scurt timp, îmbrăcată lejer, comod, deşi tot cu pantaloni, se înţelege. Sid se ridică de pe fotoliul pe care se aşezase mai înainte, la invitaţia ei.
- Sper că nu m-ai aşteptat prea mult. Te-ai plictisit cumva?
- Nu. Nu-ţi face griji în privinţa mea. Mă simt minunat. De altfel, mă plictisesc mai greu. Ştii, e drăguţă încăperea în care stai...
- Serios? Mă bucur că-ţi place. Şi acum, hai, la treabă! Să-ţi arăt cum se dansează.
- Ah... Chiar vrei să mă înveţi? Să-mi arăţi? Credeam totuşi că poate glumeşti.
- Nu, vorbesc serios! De ce aş glumi?
- Păi... Nu crezi că nu-i tocmai indicat? Adică... Eu nu vreau să supăr pe nimeni. Şi s-ar putea ca anumitor persoane să nu le convină dacă ar şti. Spre exemplu...
- Spre exemplu, cine? preluă Lia ideea, dornică să afle la cine se gândea Sid.
- Păi, să zicem, spre exemplu, partenerul tău.
- Lucian? se miră Lia. Ce amestec ar avea el?
- Păi, nu cred că lui i-ar conveni.
- Dacă-i convine sau nu, treaba lui! Ce-mi pasă mie ce-i convine lui şi ce nu?
- E totuşi comandantul vostru, deci, inclusiv al tău. Aşa că... Nu ştiu, ar trebui să...
- Eh; şi?! Ce-i cu asta? O fi el comandantul nostru, dar n-are nici un drept asupra mea! Nu-mi poate porunci cum sau cu cine să-mi petrec timpul liber. Oricum nu l-aş asculta!
- Da, dar...
- Sid, lasă-l pe el în pace! Deja l-ai adus de prea multe ori în discuţie! Te rog, să nu mai vorbim despre el. Deci, nu mai pronunţa numele lui!
- Şi totuşi, n-aş vrea să se supere pe mine. Îmi e bun prieten şi chiar ţin la prietenia lui.
- De ce s-ar supăra pe tine? N-ar avea de ce! După ce ai fost atât de amabil cu noi, cu el... Ar fi prea de tot să se supere pe tine. Dar, gata! Parcă am convenit să nu mai vorbim despre el, aşa că subiectul e închis definitiv. Haide, ai nişte lecţii de luat, insistă ea.
- Bine, de acord, cedă el insistenţelor ei. Nu neg că mi-ar face plăcere să învăţ să dansez, în special de la tine. Deci, ai câştigat!
- Minunat, exclamă ea. Nu vei avea nimic de pierdut, vei vedea. Ar fi fost păcat să nu pătrunzi şi tu pe tărâmul fermecat al dansului, să nu-i afli secretul, frumuseţea, încheie ea vorbăria, iar cu acestea fiind spuse, trecură la fapte, adică la lecţiile de dans propriuzise.
Lia se dovedi o bună profesoară, iar Sid, de asemenea, un elev bun. La început timid, stângaci, cu timpul reuşi să intre în ritm. Deşi, normal, sonorul era dat aproape la minim, în liniştea aceea profundă era suficient de tare pentru ca muzica să fie auzită de cei doi. Sid o privea plin de admiraţie, iar încet, încet, deşi n-ar fi vrut într-un fel să se întâmple acest lucru, simţea cum această admiraţie crescândă risca să se transforme din ce în ce mai mult într-un alt sentiment, un sentiment puternic, ajungând să semene a dragoste, deşi îşi dădea bine seama că o asemenea dragoste era imposibilă, că între ei doi nu putea exista o relaţie de lungă durată, că de fapt, între ei nu putea exista nici un fel de relaţie, decât cel mult de prietenie sinceră, de amiciţie. Totuşi, nu se putea abţine să nu o privească încântat, să nu simtă cum inima lui începea să bată din ce în ce mai puternic în pieptul lui cel tânăr, nu se putea împotrivi acestor sentimente ce-l cuprindeau, nu se putea stăpâni. Se simţea bine în compania ei, în braţele ei, iar ea era de-a dreptul minunată!
În scurt timp, Lia reuşi să-şi iniţieze elevul în tainele dansului, fiindcă el se strădui să-i facă pe plac. Şi tot dansând astfel, nici nu-şi dădură seama ce repede trecea timpul. Cert era că trecuse deja de miezul nopţii, iar ei tot nu aveau de gând să înceteze.
Afară, prin întunericul ce pusese stăpânire pe întreg oraşul tăcut, alţi doi tineri îndrăgostiţi se strecurau neobservaţi ca două umbre prin negura nopţii. Erau Ly şi Mihai. Se îndreptau spre camera pe care Ly o împărţea cu sora ei, Lia, dar se părea că vor ajunge cu greu până acolo, deşi camera nu era foarte departe de ei. Din loc în loc, lumini răzleţe, suave, străpungeau întunericul profund, luminându-le calea şi chipurile tinere. Prin cupola transparentă a marelui oraş se putea distinge cu uşurinţă cerul înstelat, un cer veşnic senin, fără nori, împânzit de o puzderie de stele, care de care mai frumoase, întrecându-se parcă în a-şi etala splendoarea, însă lipsit de prezenţa romantică a unui satelit natural, cum ar fi Luna pentru Pământ. Aici, noaptea, cerul Proximei era mereu lipsit de farmecul discret al unui satelit natural, care să se înfăţişeze în toată splendoarea sa privirilor visătoare ale tinerilor îndrăgostiţi, aflaţi dedesubtul ei. Însă, chiar şi aşa, cei doi erau oricum îndrăgostiţi lulea unul de altul, nici că nu le păsa de lipsa vreunui satelit natural. Se sărutau necontenit şi nu se mai săturau unul de altul, de parcă nu le-ar fi fost de ajuns întreaga zi pe care o avuseseră la dispoziţie. Îmbrăţişaţi, străbătură greoi scurta distanţă ce-i despărţea de uşa camerei celor două surori şi se opriră nehotărâţi în dreptul ei.
- Gata, Mihai! Ajunge, îi şopti ea între două săruturi. Ar trebui să intrăm. E destul de târziu. Mai e şi mâine o altă zi...
- Aha, desigur, o aprobă el, ceea ce nu-l împiedică să o sărute din nou.
- Haide, insistă ea, zâmbindu-i. Dar încetişor. Cred că Lia e înăuntru şi probabil doarme la ora asta. Să nu o deranjăm...
- Aşa-i, să nu deranjăm prinţesa adormită, replică Mihai.
În sfârşit, uşa se deschise, iar ei, îmbrăţişaţi, cu greu trecură dincolo de ea. Spre surprinderea lor, în loc să fie întâmpinaţi de o „prinţesă adormită”, în cameră era lumină şi se auzea încet o muzică plăcută, ceea ce presupunea că „prinţesa” din interior nu dormea încă. Lia şi Sid încetară să mai danseze. Dat fiind că în momentul în care cei doi intraseră în cameră, deşi uşa se închisese deja în urma lor, ei încă se sărutau, nu-l observară imediat pe Sid, însă când încetară să se sărute, îi remarcară prezenţa. Iniţial, erau convinşi că nu putea fi altcineva decât colegul lor, comandantul misiunii.
- Cum, nu dormeai?! Ca să vezi, se miră Mihai. Şi noi, care ne străduiam să nu facem zgomot, ca să nu te deranjăm. Ah; şi încă nu eşti singură... Ăăă... Sid... se strădui Mihai să-şi amintească numele tânărului şi-i întinse surprins acestuia mâna. Sid Kelso?! Scuză-mă, te rog, nu te observasem până acum. Adică, nu mă aşteptam ca tu să... Să fii aici, se bâlbâi campionul, gândindu-se: „Ce-o căuta Sid Kelso aici, cu Lia, la ora asta?! Asta nu e deloc bine... Vai, Luci! Credeam că ai fi tu... Adică, după ceea ce am aflat azi de la tine... Nasol!”
- Nici o problemă, prietene, răspunse Sid, dând mâna cu Mihai. Ly, îmi pare bine să te văd, i se adresă el familiar acesteia, fiindcă o cunoştea destul de bine.
- Sigur... Sid. Şi mie îmi pare bine să te văd. Dar ce surpriză... Adică... Să vă găsim împreună. Ce-i cu voi doi, atât de târziu?
- Ah, serios, chiar e târziu?! Nici măcar n-am băgat de seamă, replică Lia încurcată.
- Bine, atunci eu cred că o să mă retrag. Ajunge pe ziua de azi. Poate ne mai vedem şi mâine, Lia, spuse Sid.
- Sigur, Sid. La 12.00, în parcul de peste drum, ştii tu... Ne vom continua lecţiile. În curând vei învăţa aproape totul. Deja te descurci binişor.
Acestea fiind spuse, Sid plecă, luându-şi rămas bun de la cei aflaţi în încăpere.
- Păi, nu ştiu ce-a fost asta şi cred că nici nu vreau să aflu, dar... O să plec şi eu, fetelor, le anunţă Mihai. E cazul să ne şi odihnim. Pa, Lia! Ai grijă ce faci! Şi... Noapte bună!
- Noapte bună, campionule, îi răspunse ea.
- Noi ne vedem de dimineaţă, iubito, rosti apoi către Ly, sărutând-o înainte de plecare, fără a se sinchisi de prezenţa Liei.
- Ce căuta Sid aici, la noi în cameră, surioară? Poţi să-mi spui? o întrebă Ly după câteva clipe de la plecarea campionului.
- Sid?! Nimic, replică sec Lia.
- Cum adică, nimic?! Ce înseamnă toate astea? I-ai dat chiar şi întâlnire, pentru mâine...
- Te rog, Ly... Ştiu foarte bine ce fac! Ne-am întâlnit întâmplător în oraş în seara asta, ne-am plimbat, am cinat împreună, apoi el m-a condus, l-am invitat să intre, i-am propus să-l învăţ să danseze, apoi am întârziat puţin cu dansul, atâta tot...
- Atâta tot?! Puţin? Până după miezul nopţii? Asta numeşti tu puţin?!
- Nu ne-am dat seama cât de repede trecea timpul. Şi da, i-am dat întâlnire, doar pentru ca să-mi continui lecţiile de dans mâine, mai are încă de învăţat.
- Mda, îmi închipui... De asemenea, îmi închipui că unei anumite persoane nu i-ar conveni deloc să afle toate aceste amănunte...
- Dacă te referi la Lucian, presupun că ai dreptate; nu i-ar conveni, însă n-are de unde să afle. Doar n-ai de gând să-i spui tu...
- Ah, nu, eu nu... Ştii bine că nu vorbesc cu el. Însă nu pricep ce anume urmăreşti tu prin asta. Vrei să-i faci ochi dulci lui Sid, să-l seduci, sau doar să-l faci gelos pe Lucian?
- Nici una, nici alta, Ly. Dar n-am de gând să-ţi dau ţie explicaţii acum, la ora asta... Mai bine să ne culcăm. Mâine trebuie să trezesc devreme. La ora 08.00 trebuie să fiu la Nick în cameră.
- La Nick?! Cu ce ocazie?
- I-am promis că voi merge până undeva cu el şi cu blonda. Apropo, astăzi am fost cu tăticul să vizitez nava voastră, „Vulturul”. Ştii, sunt mulţi păianjeni la bordul ei.
- Cum?! Păianjeni?! Eşti sigură?
- Da. Iar acest lucru i-a stârnit interesul blondinei.
- Serios?! Păianjeni? repetă Ly surprinsă. Eu nu i-am observat niciodată.
- Nu mă miră. Nici tata şi nici Nick nu-i remarcaseră. Iar printre altele, am văzut şi rezerva în care ai stat tu cu Nick.
- Adevărat?! Eu n-am mai fost de mult pe acolo.
- Ştiu. Nick mi-a spus acelaşi lucru. Oricum, mie mi-a plăcut mult nava. Şi rezerva voastră, evident. De asta mă voi duce dimineaţă la Nick, pentru ca împreună cu ei doi să mai mergem până în navă. Chiar, nu vii şi tu cu noi?
- Ah, nu, eu nu, o refuză Ly. Adică, aş veni, dar... Mă voi întâlni cu Mihai şi nu i-am spus că aş avea vreun alt program.
- Bine, o întrerupse Lia. Lasă, nu-i nevoie să-mi spui mai mult. Dacă nu poţi, nu contează!
- Oricum, poate o să mă duc altădată, probabil singură, sau dacă vrei, poate vii tu cu mine. M-ai făcut să-mi fie dor de locul în care am crescut.
- Mă bucur că am reuşit. Apropo, lui Mihăiţă i-ai spus ceva despre tine, despre noi?
- Nu, n-am reuşit. Şi nu-i din cauză că n-aş avea încredere în el. Aş vrea să-i spun, dar... El se înţelege prea bine cu Luci. Mă tem că dacă i-aş spune ceva, nu s-ar putea abţine să nu-l pună şi pe el în temă. Aşa că prefer să tac, să nu-i spun nimic.
- Treaba ta. Faci cum vrei. Nu mi se pare deloc corect faţă de campion, dar nu mă amestec. Acum, te rog, hai să dormim! Chiar mi-e somn.
- Bine, aprobă Ly, căci şi ei îi venise somn.
Cele două surori se pregătiră repede de culcare şi la fel de repede adormiră; doar erau obosite.
Între timp, Sid Kelso de abia ajunsese acasă. Cercul colorat îl conduse tăcut până la etajul în care îşi avea apartamentul. Sora lui, Sonya, îl întâmpină încă de la intrare:
- De ce ai întârziat atâta, Sid?
- Ce-i cu tine trează la ora asta, surioară? De ce nu te-ai culcat până acum?
- Să mă culc? Dar cum îţi închipui că aş fi putut dormi?! Eram îngrijorată... Tu n-ai întârziat niciodată atâta.
- Ai stat până acum doar din cauza mea?! N-ar fi trebuit să te îngrijorezi, zău aşa! Ce rost avea să mă aştepţi atât de mult?
- Nu pricepi?! Eram îngrijorată, repetă ea.
- Nu aveai motive. Doar nu sunt copil. De altfel, ai fi putut verifica unde sunt sau ce se întâmplă, ca să te linişteşti. De ce n-ai procedat astfel?
- Ba da, am verificat, însă atunci erai cu Lia, iar eu n-am vrut să fiu indiscretă, aşa că n-am insistat cu verificarea. Însă nu m-aş fi aşteptat să întârzii atât de mult.
- Păi, n-aş fi vrut să întârzii, dar... Ce să fac, s-a întâmplat! Nici nu ne dădeam seama că am întârziat atât de mult...
- „Nu ne dădeam...”?! Vrei să spui că ai stat cu ea în tot timpul ăsta?
- Da... rosti Sid, visător.
- Hmm; sigur... Şi ce-aţi făcut atât de mult?
- Nimic deosebit, surioară. Ne-am plimbat, am discutat, am cinat împreună, apoi am condus-o până acasă, iar ea m-a invitat să intru cu ea. N-am putut-o refuza, aşa că m-am trezit intrând cu ea în cameră. Acolo, a pus muzică şi a încercat să mă înveţe să dansez... E de-a dreptul minunată, formidabilă, incredibilă! Nici n-am cuvinte... Mă va învăţa şi mâine.
- Adică, o vei întâlni şi mâine?!
- Da, la 12.00. De abia aştept să treacă timpul mai repede, să o văd din nou.
- Cum?! Adică... întrebă pe neaşteptate Sonya. Îţi place de ea?
- Poftim?!
- Îţi place de ea, e clar! Se observă de departe... Îţi place de ea, prostuţule şi asta nu e deloc bine! Ar trebui să ai mai multă grijă!
- Nu pricep... De ce?!
- Să nu te îndrăgosteşti de ea, din cauza asta! Ştii bine că-i imposibil! Ea va pleca, iar tu vei rămâne aici şi vei suferi. În plus, mai e la mijloc şi Lucian. El e îndrăgostit de ea, ştii bine. Crezi că ar renunţa la ea atât de uşor în favoarea ta sau a oricui altcuiva? De fapt, ce tot vorbesc prostii?! Cu sau fără el, ştii foarte bine că nu poate exista nimic între voi! Las-o în pace! Nu te mai întâlni cu ea! Nu e pentru tine! Fereşte-te de ea! Nu te îndrăgosti! E periculos! N-ai rezolva nimic astfel! N-ai face decât să suferi... Evită acest lucru!
- Mda... De parcă ar fi atât de simplu?! Nu-i poţi porunci inimii, tu ştii mai bine decât mine toate astea. Ştii foarte bine, pentru că ţi s-a întâmplat şi ţie. Cum a fost în cazul tău? Ştiai bine că nu poate fi nimic între tine şi Lucian, dar asta nu te-a împiedicat să te îndrăgosteşti de el. Şi care a fost oare rezultatul? Ai suferit enorm! De fapt, încă mai suferi. Încă te mai gândeşti la el, nu-i aşa?
- Exact! Tocmai de aceea îţi spun, frate, încerc să-ţi deschid ochii, pentru că nu trebuie să repeţi şi tu aceeaşi greşeală pe care am făcut-o eu. Acum, înainte de a fi prea târziu! Las-o, Sid!
- Îmi pare rău, surioară! Cred că e puţin prea târziu pentru a mai îndrepta lucrurile.
- Nu, se împotrivi Sonya. De ce vorbeşti aşa, Sid? Pentru tine, încă nu e prea târziu. Tu încă mai poţi da înapoi. Nu te întâlni cu ea mâine! Nici altădată!
- Nu, din nefericire, nu mai pot da înapoi nici eu, pentru că... Inevitabilul s-a produs deja, s-a petrecut. Sunt îndrăgostit de ea. Dar e atât de minunată! E... incredibil de frumoasă, interesantă!
- Cum?! Vai, Sid... suspină Sonya deznădăjduită, îngrijorată pentru fratele ei. Nu se poate!
- Ba da, surioară dragă, surâse Sid, ochii strălucind de o bucurie imensă, gândindu-se la frumoasa domnişoară consilier, cea cu ochii albaştri. N-am putut evita! Ea e atât de delicată... şi inteligentă, începu Sid, privind visător spre nicăieri.
- E clar! Eşti îndrăgostit! Şi nu-i deloc bine! Vai, Sid... Ce ai de gând să faci?
- Încă nu ştiu... Deocamdată, absolut nimic. Nu vreau decât s-o văd cât mai des posibil, să petrec mai mult timp cu ea, s-o aud vorbind, indiferent ce ar spune, chiar şi o banalitate, s-o înţeleg, s-o cunosc mai bine... Să fiu lângă ea, chiar dacă şi împreună cu Lucian.
- Nu, nu e deloc bine, dragul meu frate! N-ar trebui! Vei suferi...
- Ştiu, ştiu că va veni şi clipa aceea. Însă prefer să risc. Probabil că merită să sufăr, pentru minunatele clipe pe care le voi petrece împreună cu ea, chiar dacă va fi şi colegul ei cu noi, comandantul misiunii... Clipe de neuitat! Pentru ea, merită!
- Mda... Treaba ta! Faci cum crezi! Se vede că nu voi reuşi să te conving să renunţi. Însă mai târziu să nu-mi reproşezi că n-aş fi încercat să te opresc, să te trezesc la realitate, pentru că nu-i adevărat! Eu chiar am încercat.
- Ştiu, surioară. Şi îţi mulţumesc că ţii la mine. Dar nu ai şanse de reuşită.
- Off, Sid... Cum dăm noi de astfel de belele... Oricum, ai mare grijă cu Luci! Ştii bine că e îndrăgostit, tocmai de ea. Nu-l întoarce împotriva ta! Nu ştiu cum ar reacţiona! Şi cred că n-aş vrea să aflu...
- Ah, nici eu nu ştiu. Şi nici nu vreau să-l supăr. Ţin foarte mult la prietenia lui. E un om deosebit, minunat. N-aş vrea să nu-mi mai fie prieten... Şi nu ştiu cum să procedez, dar... Sper să mă descurc cumva. Cu amândoi. Şi acum, hai la culcare! Vreau să fiu foarte odihnit mâine, când mă voi întâlni cu ea, să mă prezint cât mai bine, să n-o dezamăgesc...
- Da, da... Bietul de tine! Nici nu-ţi închipui ce te aşteaptă! Oricum, să dormim totuşi, încheie Sonya, apoi se retrase în camera ei.
Sid procedă la fel ca sora lui, retrăgându-se în camera lui, iar în curând, totul se cufundă într-o linişte absolută, absurdă, acea linişte specifică acestei planete, ce domnea veşnic pe suprafaţa imensă a Proximei...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!