poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 646 .



analistul
proză [ ]
SF

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2015-01-21  |     | 



Luminile vehiculului său, ștergeau banda pe care se angajase, accentuând starea de spirit pe care o avea, total nepotrivită pentru o călătorie de noapte. Era, însă, inutil să aștepte o echilibrare de energii interioare atâta timp cât starea aceea dura de câteva luni bune. Făcuse eforturi să se adapteze, se străduise în mod constant să țină cont de părerile celor din jur, dar, în cele din urmă, găsi că soluția la tensiunile pe care le genera în mod constant era să plece, să lase totul în urmă. N-ar fi trebuit ca acest lucru să constituie o tragedie, pentru că nu era o persoană care să se atașeze de obiecte și de persoane. Cu toate acestea, îi zbârnâiau în minte toate remarcile privitoare la persoana lui, care nu erau deloc încurajatoare:
- Ești un intrigant!, Cora strigase isteric, după ce, în repetate rânduri, el se văzuse nevoit să-i atragă atenția că lucrează fără cele mai elementare măsuri de siguranță și îi punea astfel pe toți în pericol.
- Exageratule!, îi scuipase cel mai bun prieten într-o dimineață, după ce el reluase predica zilnică în care îl avertiza că dacă mai continua să-și administreze tot felul de amestecuri de substanțe, avea să aibă parte de niște mutații ireversibile de-a dreptul nesănătoase.
Spiritul său analitic, atât de necesar proiectelor arhitecturale la care lucra, și datorită căruia devenise cel mai tare specialist în structuri de rezistență, nu numai că îl excludea din cercul de colegi și prieteni, ci pur și simplu îl lăsa fără viață socială. Decizia de a părăsi colonia o luase în momentul în care, propria iubită, îi dăduse lovitura de grație, trimițându-l în mod neelegant să-și facă o spectrogramă a sinapselor. Creierul lui era bine, mersi, nu avea nevoie de nici o investigație. Pur și simplu nu se putea abține în a răsuci o problemă pe toate fețele, a studia toate variantele de rezolvare și a împărți sfaturi celor care considera el că au nevoie de ele, indiferent dacă i se cereau sau nu. Admitea că, astfel, putea deveni o persoană incomodă, dar rezultatele erau în beneficiul tuturor. Ura modul în care începuse de la un timp să nu mai aibă încredere în el și să nu mai dea randament nici măcar acolo unde era nevoie cu adevărat de analizele lui. Dacă nu era bun pentru cei din colonie, foarte bine! Avea să îi părăsească și să trăiască ca un pustnic. Chiar așa! Îi veni să râdă închipuindu-se pe singur în munți, departe de forfota locului în care trăise toate etapele vieții sale, analizând rezistența elementelor din natură. Privi bordul și își dădu seama că, în acea zi, ar fi trebuit să-și sărbătorească ziua de naștere. Se privi în oglinda îngustă din apropierea plafonului și își ridică degetele la tâmplă într-un salut milităresc:
- La mulți ani, deșteptule!
În unica secundă de neatenție, botul vehiculului lovi ceva în față, iar motorul se opri în mod automat. Se repezi afară, sperând să nu fi omorât pe cineva. Pe bandă, în fasciculele albastre, nu zări nimic. Mătură cu privirea noaptea din spatele parapeților de siguranță apropiați zonei de impact, dar tot nu văzu nimic. Trase o gură de aer proaspăt în piept, dădu un ocol aparatului și, hotărând că nu fusese ceva grav, se întoarse spre portiera ridicată, gata să își reia drumul. În momentul în care dădu să își ridice piciorul peste pragul înalt, ceva îi agăță laba bocancului. Aplecă privirea la timp pentru a zări un braț lung, terminat cu o palmă cu trei degete subțiri, lungi și multiplu segmentate, care ieșea de sub talpa vehiculului, ca o cange.
- Cerule mare!
Se aplecă imediat și apucă brațul, trăgând afară un trup incredibil, asemănător cu statuile care împodobeau Galeria Eroilor de la Academia de Știință la care studiase. O coamă roșcată care cobora până la mijlocul unui spate perfect arcuit, niște ochi verzi, imenși și umezi, o gură mare, cărnoasă, cu irizații argintii și un trup de zână. O sildivă, își dădu seama. O studie atent, dar nu găsi nici un semn că ar fi fost rănită. Privi în jur. Undeva, trebuia să existe o pădure în care să se fi stabilit o colnie de sildive. Nu cunoștea configurația locului în care erau, nici măcar nu își amintea de cât timp plecase, ca să poată aproxima locul în care ajunsese. Ideea era că, dacă avea să fie zărită de patrula de noapte, ea ar fi fost prinsă și ucisă, iar el și-ar fi petrecut restul zilelor cu stigmatul de „tăinuitor”, închis cu toți criminalii de război. O împinse ușor în față:
- Haide, du-te, până nu e prea târziu! Patrula de noapte face raiduri mai dese decât cea de zi! Înțelegi?
Ochii mari și umezi îl priviră rugător. Mda! Nu-și putea mișca piciorul stâng. Ghinion! Unde naiba îi dispărură faimoasele analize în momentul în care hotărî să o urce pe scaunul pasagerului și să ruleze mai departe în drumul lui? Undeva, probabil că impactul produsese un blocaj, astfel nu se explica totala lipsă de idei care îl lovise subit.
- Știi, azi e ziua mea, zise neștiind dacă ființa aceea îl putea înțelege. Schimb prefixul și sunt hotărât să îmi schimb și viața. Te-aș putea duce la tine acasă, dar nu știu cum s-o fac, De fapt, nu aș știi ce să fac cu tine când nici măcar nu știu ce să fac cu mine…
Râse amar, privind-o. Întinsă pe scaunul lăsat pe spate, părea că doarme. Nu știa prea multe despre specia sildivelor, iar informațiile pe care și le readuse în memorie erau legate strict de legendele care povesteau că sildivele răpeau oameni, de regulă bărbați, îi torturau și le mâncau bărbăția. El unul nu cunoștea clar motivele pentru care specia aceasta era înafara legilor coloniei, dar, dacă era să dai crezare poveștilor, ce mai perspectivă îl aștepta! Orice legendă, până la urmă, are în ea un sâmbure de adevăr, chiar dacă el nu dădea nici doi bani pe poveștile îngrămădiților care se ocupau cu arhivele. Știa că unele specii conlocuitoare se hrăneau cu reziduuri ale trupurilor umane, altele se hrăneau cu anumite părți din exemplarele expulzate din colonie, dar chiar o asemenea poveste i se părea incredibilă. Locuitorii coloniei își duceau viața după niște legi pe care el, unul, nu le aproba, dar cine îl întreba pe el? El reprezentase doar un analist exagerat, dar ce analist, până la urmă! Unul care primise Premiul Special al Academiei pentru proiectul „Structuri de rezistență în dinamica navoporturilor”, distincția „Înaltul Merit Colonial” și titularizarea de patru ori ca Analistul Integral al coloniei. Își băga nasul peste tot? Ei bine, acum nu mai aveau să-i vadă nici nasul și nici ideile moderniste.
O patrulă trecu pe lângă ei, măturând cu reflectoarele toate sensurile de rulare. Sildiva ridică capul înspăimântată, cu pieptul fremătând de respirația accelerată, șuierătoare. Cât era de frumoasă! I se părea absolut credibil ca bărbații să fie atrași de aceste exemplare feminine, cu trup alungit, etalând niște sâni ca niște fructe, cu mameloane argintii, scânteietoare pe sub costumul lipit ca o a doua piele de corp. Analistul scăpă mâna de pe manșă când făptura începu să țipe, făcând semne disperate spre dreapta.
- Cerule, dar știu că ai plămâni!
Văzu până la urmă culoarul deschis ca un defileu între două masive stâncoase. A, bine! Ce avea de pierdut? Poate pe el, care oricum era pierdut pentru colonie. Exact. Dar… bărbăția? Alungă gândurile ciudate, potrivind viteza ca să nu se lovească de pereții înalți și sinuoși.
- Structura aceasta este chiar potrivită pentru niște poduri magnetice suspendate, gândi cu voce tare. E destul de periculos să intri în spațiul limitat pe trei laturi. Zonele deschise oferă o libertate mai mare de manevră.
Mda, ideile reveniseră la locul lor, doar nu degeaba fusese de patru ori Analist Integral. Într-un târziu, apăru și pădurea. Înaltă, întinsă de-a lungul unei coaste abrupte și întunecoasă ca noaptea. Schimbă fazele și reglă din nou viteza, cu privirile încordate asupra trunchiurilor noduroase și cioturilor de stâncă. Sildivele erau bune cățărătoare, degetele lor lungi, aveau în vârfuri butoni sensibili care acționau ca niște ventuze. Se făceau nevăzute printre crengi într-o clipită. Puteai crede chiar că ai vedenii! Trupurile le străluceau în penumbră ca niște săgeți luminoase care tăiau pădurea.
- O platformă suspendată, cu puncte de susținere ancorate în trunchiurile groase ar putea să asigure o bună bază…
Se opri. Nu era treaba lui, bineînțeles! Iar îl luase gura pe dinainte. Văzuse în cele din urmă colonia, iar casele suspendate i se păruseră mult prea instabile și rudimentare pentru nevoile indivizilor dintr-o specie care se respecta. Câteva locuințe erau ridicate pe stânci și semănau cu niște adăposturi de animale. Un aliaj ușor ar fi fost mai mult decât perfect pentru a ridica niște schelete pe care apoi să prindă contur locuințe mult mai confortabile. Și apoi, panouri solare ridicate deasupra nivelului pădurii pe schelete asemănătoare, erau mai mult decât necesare. Ce aiurit! Habar n-avea de necesitățile acelei specii. Putea doar să facă presupuneri prin analogie.
- Ar fi ceva de lucru pe aici!Poate și un baraj monitorizat, acolo unde cascada își liniștește căderea, niște panouri de protecție eoliană în dreptul coastei descoperite. Opri motoarele. Ai ajuns!
Sildiva coborî de îndată, și îi făcu semne cu brațele să iasă din vehicul. Ce mai vroia de la el? Brațele lungi și unduiotoare se îndreptară spre pădure.
- Da, e o așezare frumoasă! Te duce cu gândul la călătoriile în timp. Nu m-aș mira ca aici timpul să stea pe loc!
Sildiva îl privea cu interes. Oare înțelegea ce îi spunea? Putea fi luată expresia ochilor ei imenși ca fiind admirație? Se apropie de el și îi zâmbi larg, cu toată gura ei mare și bogată. Până să apuce el să facă un pas înapoi, brațele lungi îl învăluiră și butonii cleioși i se lipiră de-a lungul coloanei vertebrale. Analistul își simți inima zvâcnindu-i în gât și pulsându-i nebună în toate terminațiile, ca o căutare de aliniere la un echilibru energetic exterior, mai puternic decât orice emisiune cerebrală. Pupilele dilatate i se fixară în ochii imenși de culoarea pădurii, în care i se păru că citește dorința de a-l reține, iar fericirea îl inundă în valuri inegale, necontrolabile. Înainte ca sildiva să își apropie întregul trunchi de al său, se simți grozav de bun, de apreciat și de perfect, ca și când își găsise locul ideal, în care voia să trăiască pentru tot restul vieții sale. Și de ce nu? Sentimentul de împlinire care îi inundă venele era tot ceea ce îi lipsise până atunci. Comparativ cu vechea lui colonie, acolo cel puțin era dorit pentru tot ceea ce era el, pentru mintea lui strălucită care emitea analize unice, pentru sufletul lui deschis către toate orizonturile, pentru capacitatea lui de adaptare, pentru… bărbăția lui?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!