poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2864 .



azi-noapte am vorbit cu Dumnezeu, un bătrân cu ochii sticlați și barbă albă
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dumov ]

2014-06-28  |     | 



Ațipisem ceva mai devreme ca-nalte dăți. Noaptea era cu lună plină, dar luna stingheră și leneșă îmi apăsa greu privirea rătăcită undeva pe turla din lemn a bisericii din sat.
Mi-aduc bine aminte cum în adolescență luna îmi urmărea năzbâtiile erotice create sub acoperișul cerului. Motivația gestului meu de a mă confesa într-un spațiu eliberat de complexe poate a incomodat sau iritat forțele nevăzute ale binelui. Ei, bine, între aceste extreme oscilează întâmplări și fapte, uneori enigmatice, pe care decența mă oprește să le relatez, în detaliu, aici și acum.
Nimic nu mă tulbură mai mult decât gândul c-am îmbătrânit, iar sub crengile copacului unde-mi etalam adolescența, părăsit și el de păsările cerului, se odihnește o singurătate. Nu știu dacă prin mine se mai plimbă adolescentul de atunci, dar știu că-n puținul rămas locuiește "cineva" a cărui dimensiune nu o cunosc. Dincolo de toate acestea și cu gândul că-n mine se plimbă un Dumnezeu, sau chiar un intrus, am adormit.
Se făcea că sub acel copac, o salcie răsărită din nicăieri, își ducea veacul un bătrân morocănos. Aveam sentimentul că acel bătrân locuiește în mine iar eu, prin el, voi continua să exist. În orașul din mine, cu un singur locuitor și o singură biserică, clopotele nu se trag niciodată.
Dimineața, la amiază și seara bucăți de suflet se desprind din mine ca niște imagini de pe un perete scorojit. Nu sunt trist pentru că mi-am revăzut locul în care am fost cu adevărat fericit, iar Dumnezeul din mine, adică acel "cineva", îmi vorbește, îmi amintește de mine și mă duce în lumea copilăriei mele pe care nu am trădat-o niciodată.
- Ei, vezi? îmi zicea într-o dimineață. Tu ești urma și lumina a ceea ce ai fost cândva. Niciodată să nu-ți fie frică de umbra copacului din tine dar nici de întunericul de afară. Întunericul, asemeni oamenilor, ascunde o taină pe care nicio cheie a minții nu o poate deschide.
În momentul acela trăiam o senzație nedefinită. Parcă mă aflam într-o înfundătură, iar aerul îmi părea puțin.
Se trase mai aproape de mine apoi își aprinse o țigară. Pufăi îndelung, apoi, ca și cum privirile lui și ale mele ar fi ajuns la un compromis, conștient de ceea ce va urma, își plimbă degetele prin barbă și sub repezeala cuvintelor căută o scuză:
- orice lucru este îngăduit.
Mirosul îmi excită nările destul de sensibile la fiecare scăpărare de fum. Traumatizat de posibila întrebare pe care urma să i-o pun, mi-am ridicat privirea și obligat de realitatea momentului l-am întrebat:
- Dacă păcatul săvârșit nu este iertat de Dumnezeu și Dumnezeu s-ar supăra pe mine pentru fiecare faptă rea săvârșită, aș merge în iad?
Înfierbântat și oarecum surprins de întrebarea mea, Dumnezeul din mine, cu degetele sale osoase dar calde, îmi acoperi ochii.
-Vezi, acum privești printre degetele mele ca printre niște gratii și vezi doar o parte din ceea ce ai vrea să vezi. Nu Dumnezeu te oprește să vezi ceea ce tu ai vrea să vezi. Între tine și Dumnezeu nu există nicio diferență. Singura ar putea fi că tu nu vei putea fi niciodată egalul său. Diferența o fac oamenii. Dumnezeu nu face reguli.Dumnezeu nu impune. Dumnezeu nu judecă și nici nu pedepsește. Dumnezeu, prin bunătatea sa, apropie și nu desparte. Dumnezeu crează doar posibilitatea ca tu să alegi între ceea ce vrei sau ceea ce nu vrei. Oamenii au creat legi și pedepse. Oamenii au creat frica față de Dumnezeu dar și față de semenii lor, îndepărtându-i...
- Bine, bine, zic, motivat de nesiguranță și de neînțelegerea celor auzite, dar dacă Dumnezeu nu pedepsește, atunci cum pătinții noștri și biserica definesc frica și păcatul?
- Frica de Dumnezeu înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu.Deci, nu există frică. Frica trebuie să o definești ca pe o stare care apropie, adică să-ți fie frică să nu pierzi o iubire, să nu pierzi ceva drag și nicidecum să o consideri ca urmare a unei pedepse, pentru că nu poți spune: "mi-e frică de Dumnezeu, mi-e frică de tata ca de un câine rău". Unii spun că "mi-e frică să păcătuiesc pentru că merg în iad". Uite, crezi ori ba, nu există iad. Îți spuneam că există doar posibilitatea ca tu să-ți alegi calea. Există posibilitatea , fără frica de ceva, ca tu singur să alegi ceea ce vrei să faci.
- Și totuși cum rămâne cu "Frica de Dumnezeu" pe care ne-o invocă biserica?
- Aha, biserca. Biserica este casa lui Dumnezeu, deși el este pretutindeni. Dumnezeu locuiește în fiecare din noi. Biserică nu înseamnă doar o clădire ca orișicare. Biserica este o locație din fiecare ființă sau lucru. Biserica, mai pe scurt, este parte din oameni, iar religia este o invenție a oamenilor răzvrătiți care sunt incompatibili cu dorința de a se recunoaște ceea ce sunt și incapabili de a-și alege calea. Religia desparte oameni, incriminează dorinți, căsătorii, pune stavilă hrănirii trupului invocând păcatul.
- Adică, cum?
-Uite, spuneam că religia desparte oamenii, incriminează dorinți. În unele comunități, din anumite state ale lumii, este interzis (de către oameni, în numele lui Dumnezeu) căsătorii între două persoane de același sex sau de etnii și credințe diferite, iar în altele totul este permis. Deci, reține! Dumnezeu crează posibilități ca aceștia să aleagă. Nicio religie nu poate impune calea înspre Dumnezeu. Alegerea aparține fiecăruia. Dumnezeu nu emite pretenții. Dumnezeu nu emite legi. Dumnezeu este mediatorul a ceea ce numim Univers, un echilibru între a fi sau a nu fi.
- Și atunci de ce biserica, oricare dintre religii, părinți, vorbesc despre păcat și despre pedeapsa lui Dumnezeu?
- Dumnezeu nu pedepsește. Pedepsele le-au inventat religiile și oamenii. Uneori pentru a opri o violență, o faptă considerată urâtă, oamenii folosesc violența.
- Deci, Dumnezeu nu judecă și nici nu pedepsește?
- Așa este. Creștinii sunt cei care s-au "botezat in moartea lui Hristos", Cel care a murit pentru și in locul nostru, Dumnezeu este consecvent cu Sine și nu-i mai pedepsește. Dat fiind că nu-i judecă, nu are nici cum să-i pedepsească. Și nu-i judecă, dat fiind că "Tatal nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5, 22).
- Dar Fiul judecă lumea in viața pâmân­tească?
- Nicidecum. "Căci nu a trimis Dumnezeu pe Fiul Lui în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se măntuiască prin El" (Ioan 3, 17).
- Bine, bine. Refuz să cred că tu ești Dumnezeul cel adevărat, unic și autoputernic. Încercările repetate de a mă distrage de la credința și dragostea față de Dumnezeu îmi confirmă că tu ești un impostor creat pentru a intra în sufletul meu.
- Fiule, cred că ești inconștient de greutatea și gravitatea vorbelor tale care vin din necunoașterea a ceea ce este omul. Omul este creația lui Dumnezeu. Omul este măsura tuturor. "Omul este ființa cea mai tainică și mai nepătrunsă din toate lumile cunoscute găndirii omenești."
Omul este minte, trup și suflet. Observ că tu ești o victimă neputincioasă care nu poate decât să accepte ceea ce i se spune. Tu nu alegi să fii ceea ce ești sau ceea ce crezi că poți să fii.
-Să înțeleg că istoria existenței lui Dumnezeu prin care judeca și pedepsea, chiar până la a patra generație, este o falsă teorie inventată de religii?. Să înțeleg că istoria este momentul realității de atunci și nu se pliază pe viața și trăirile noastre prezente?
- Da, necunoașterea înseamnă regres. Misiunea lui Dumnezeu este aceea de a călători prin oameni, așa cum o face acum prin tine, să declanșeze dragostea și iubirea care apropie și unește.
Și încă ceva; "Păcatul" săvârșit de tine nu există.

Aerul era rece dar prietenos și iertător. Simțeam primele frisoane ale fricii și nedumeririi. Deși Dumnezeul meu îmi spuse că "frica îndepărtează și nu apropie" m-am simțit stingher în propriul meu trup.
Brusc mi-am adus aminte de mine. Împăcat cu sufletul că nu am păcătuit, mi-am aprins o țigară.

Sub răchita adolescenței mele agoniza o taină


(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!