poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2343 .



Noi și ei
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2012-10-17  |     | 



Tabloul cu șatra încă mai atârnă în casa noastră. Când a murit, unchiul a lăsat moștenire tabloul celălalt, cel cu țiganca tânără cu sâni dezgoliți, unei rude prin alianță. În copilărie mi-era frică să mă uit la el. Femeia aceea tânără avea o privire sălbatică, care aluneca parcă peste pielea ei cafenie și ieșea afară din ramă, țintind vizitatorii. Cred că de acolo mi se trage simțul accentuat al pudorii și faptul că de atunci mă feresc să privesc femeile dezbrăcate pe plajă, nu cele de la nudiști, ci femeile care consideră că nu este defel rușinos să îți etalezi sânii goi la bronzat, pe plaja tuturor. Totuși, mă gândeam eu, copiii...de fapt și eu fusesem doar un copil când dormeam în camera cu țiganca dezbrăcată.
Străinii exercită întotdeauna o anumită fascinație asupra grupului majoritar. Ca și cum ar avea altfel de miros, ca și cum omul are și un alt simț care îi spune cine este de-al casei și cine nu. Plimbându-mă pe străzile orașului parcă simțeam și eu dacă vreun bărbat sau vreo femeie debarcaseră din alte tărâmuri, înainte să le aud vorba. Cu țiganii se petrecea ceva similar, simțeam parcă un obiect străin, ceva care ieșea în evidență ca o asperitate pe o țesătură netedă, ceva care rupea firul obișnuit al existenței cotidiene.
Oare ceea ce este necunoscut, străin, induce totodată un fel de frică, tendința de a ne ascunde sau de a ceda impulsului de moment, de teamă să nu ne trezim atacați de vreo forță incontrolabilă? Mă gândeam la țigani. Mulți îi evită poate din acest motiv, că altfel cine știe ce s-ar întâmpla, eventual s-ar strânge norii de furtună și ar ploua ca din senin. Rutina vieții zilnice este amenințată de intruși nedoriți.
Când eram copil poposeau adesea pe strada noastră caravane de șatră cu căruțe cu coviltir în boltă, așa cum rar întâlnești azi. Sau deloc. Bunica încerca în zadar să îi alunge din fața porții noastre. Uneori le dădea câte ceva de pomană, ca și cum se temea de energiile ascunse în acele trupuri și capete străine, rătăcitoare. Dar nu scăpam de ei. După mai mulți ani veneau țigănci la cerșit din sat în sat, inclusiv la poarta noastră. Bunica parcă se temea și parcă se simțea obligată să le dea ceva și să le alunge. Aceste femei veneau cu linguri sau mături, încercând să facă schimburi avantajoase pentru ele. Nu era chiar cerșit, deși valoarea obiectelor lor era mică, era un fel de troc. Existau granițe între noi și ei, niciodată trecute. Þiganii sunt și ei de mai multe neamuri, dar granițele erau pentru oricare. Ei de-o parte, noi de cealaltă. Dar, copil fiind, simțeam totuși o oarecare ipocrizie, de pildă în faptul că bunica, născută la începutul secolului douăzeci, încerca să mă învețe să adopt o viziune sentimentală, dulceagă, încărcată de poezie nostalgică, legat de viața țiganilor. Ceva similar cu poezia „La țigănci” a lui Topîrceanu, care era una dintre poeziile ei favorite. Părinții, ca și mulți alții, după ani, erau fascinați de muzica din filmul „Șatra”. Funcționa aceeași lege a granițelor dintre noi și ei, granițe unde apărea un fel de lumină magică asupra realității.
Þiganii de la oraș, ocupați cu micul lor comerț ilicit, erau în anii optzeci de altă natură. Locuiam într-un apartament situat lângă circa de miliție, la etajul nouă. Chiar și acolo, unde oricum traficul de autoturisme era mai rar, mă trezeam în miezul zilei în zgomotul surlelor și trâmbițelor care vesteau trecerea periodică a vreunui țigan în lumea veșniciei. În realitate nu îmi plăcea defel. Dar începuseră să umble zvonuri în familie că aș fi fost un copil foarte precoce, deoarece, privind la mai puțin de doi ani pe fereastră, în poalele străbunicii, ascultam: „uite asta a doamnă, asta e țigancă”. După mai multe clasificări de genul acesta se spunea că eu aș fi întrebat: „da’ ce? Þiganca nu e tot femeie?”.
Anul trecut am mers cu familia la piață într-un orășel micuț. Rătăcită pe străzi și foarte amărâtă, am găsit-o acolo pe Floare, o țigancă bătrână din satul nostru. Umbla zvonul că ar fi fost alungată de familie sau de țiganii din sat, din motive obscure pentru mine. Biata femeie, aproape că a plâns când am dat cu toții mâna cu ea și i-am dat ceva de poamnă. Lacrimile se opreau în ridurile adânci, amintindu-mi de ciupercile delicioase de la pădure (bureți sau gălbiori, urechiușe galbene), pe care țigăncile le aduceau în sat. Sau de murele sălbatice acrișoare. Sau de țigăncile care împleteau coșuri de răchită contra cost, sau îmbrăcau în împletitură ulcioarele sătenilor. Sau de cei plătiți cu ziua să ne ajute la muncă în câmp, care mâncau chiar alături de noi la umbra vreunui măr sălbatic pe hotar.
Sunt țigani și țigani, oameni și oameni, inimi și inimi. Ei bat la porțile noastre, noi ne ascundem de teama hoților sau deschidem uneori precauți și privim lung.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!