coloanele ioniene ale universității mai poartă urma
hainei despletite
fecioara din orleans s-a îmbrăcat mihai
viteazul cal sfidând tot orientul

fiecare guguștiuc
poartă în gât un omușor care se uită mirat la cărțile
anticarilor
poza îngerului blond se încălzește sub mormane de
bilete de călătorie perforate

simțurile tac
zâmbetul tace
animalele vânătorii nu mai sunt de mult abstracte
o monodie tristă
curge poluant din ceasul care-a-ncremenit în limbă

suspină
praful peste clopotul din colțea și nici un trup cerbos
prin turlă nu mai trece
pe flăcările sângerii pe care le-ai cântat
turnat-au lespezi negre de asfalt

pe jos desculț vine dinspre ploiești un duh ce fluieră
mariile pe stradă
poartă în jurul șoldurilor o broboadă
care ascunde ultimul și cel dintâi
cuvânt