îți șoptesc despre caii poveștilor sacre
poduri nocturne și feți prea frumoși,
mă dau peste cap
anuând cutremur cu zâmbet de „da”

drept continuare de viață primeam cadou
mătănii de biserici
prinse cu iconostase în bâlciul din sat
la dugheana unde se vând anotimpuri

steluiam descărcări de patimi
într-o horă de nuntă forțată de soartă,
cheltuind sărutări pe beepuri
dimineții uitată-n amor

accept să-mi ard neexistența
pe-o clipă îndesată într-un sac,
să fiu trișor, să las demența
pentru fugar să nască pasiune

încrust țestoase, real mi-e spadul,
într-un finit ning cearcăne
de pui de urs bălțate,
sunt un trișor fără poveste...