Þi-aduci aminte lacrima de zeu,
încremenită-n zarea cenușie
născând trei arce mari de curcubeu
din însoțirea cu lumina vie

ce ne lega privirile profunde
în care reciproc ne scufundam
descoperind sfioși în limpezi unde
luciri de perlă-n care doar speram?

Și cum sub pasul meu felin
alunecând prin roua dimineții
scotea pământul aburi de suspin
înfiorat de apăsarea vieții?

În zorii zilei blânde de april
privirea ta cu verde iz de iarbă
găsea în ochii mei pământ fertil
în care rădăcinile să-și piardă...

Noi împleteam nimicuri în cuvinte
în timp ce sufletele noastre-mbrățișate
se sărutau luându-ne-o-nainte
chemându-ne pe culmi nemaiumblate.

.........................
Cu lacrima încremenită-n zare azi te-aștept
să trecem iar iubirea-n pas de menuet
prin prisma sufletelor, de la piept la piept,
din infraroșu către ultraviolet.