Tremură lumina între toate cuvintele noastre,
cum tremură soarele între frunzele cu gurile deschise.
e vară, fluturii vechi se opresc deasupra lucrurilor…
se lasă peste frumuseți, comparându-se cu ele.


adierile par niște ezitări obiective.


un început de părere este această viață
și oamenii aleargă goi dintr-o stare în alta.


fiecare luptăm să o trăim mai ușor. luptăm
ca niște fluturi adumbriți, nedezlipiți de moarte,
de lanțul ei micronic, numit sintetic timp.


neștiind ce este fericirea, vrem să fim fericiți.
căutăm să avem cea mai frumoasă fundă a respectivei legături,
pe care unii altora ne-o perfecționăm,
în conflicte și, când este cazul, și în înțelegeri.


într-o sărbătoare continuă, ne imaginăm a fi nouă înșine cadou.
un lanț alimentează materia cu gânduri.
eu pot să o ascult vorbind cu mine, uneori.
tu?


voi toți sunteți cai muți,
nechezând înăuntrul unei alergări,
cu potcoavele izbindu-se de vise și tocindu-se de fluturi.


pe toate le putem măsura…
ce vârstă, însă, o fi având libertatea?