dejecțiile răsăritului tomnatic
se preling peste ziduri de sticlă
în spatele cărora bătrânii dorm
uitând să se dezlege de trupuri

copilul nimănui întinde mâna cerșind
vântul îl trage de păr
si-i trântește în palmă stropi de noroi

fețe asimetrice se descompun hidos
sub măștile convenționalismelor zilnice

într-un timp strivit de bocanci
care tropăie agasant
peste ochii abia deschiși ai dimineții
îmi strâng genunchii crispați
de cartea care-și răsfoiește filele singură
pe o bancă scorojită

peronul ăsta l-aș fi vrut pustiu

o frunză îngălbenită
îmi mângâie fața în alunecarea spre cer

într-un decor rupt din somnul lui Goya
însingurată aștept
albul promis
și degetele de gheață

aștept