Oboseala mă-mpresoară cu o cenușie ceață
Doar subconștientul paznic mă veghează, mort în viață
Și poznaș leagă sinapse după reguli neștiute
Și îmi dă in vise filme,scurtmetraje, gânduri mute,
Răsucind privirea-n mine spre cotloanele ascunse
Unde zac ofuri sau spaime, pasiuni sau doruri duse.

Răzvrătit de neputința de a fi stăpân pe mine
Mă agit, dau din picioare și tresar printre suspine
Până-ți simt somnul de pace și cuminte ca un prunc
Mă răsfăț în patul nopții și mă-ntorc în somn adânc.

Dimineața îmi spăl ochii în lumina de la soare
Și-mi doresc și ziua asta să îmi fie sărbătoare
Dar se-atârnă iar de mine conștientul nemilos
Chinuindu-mi existența tragi-comic-dureros.

Efemeră, nesupusă viața mea mă dă de-a dura
Și-aș lovi-o dar un înger a furat din mine ura.
Sunt un pașnic, deci nevolnic și mă port cum se cuvine
Până noaptea când visarea mă dezgroapă iar din mine.