încolonați pe bulevarde
roșii – galbeni – verzi consecutiv luminați
de semafoare trec țopăit cu mersul lor de rozătoare
către un ideal imaginar:
marele tomberon –
acolo!
bate o inimă-n cutiile de tablă
și resturi de sandviș învelite în foi de biblie
se descompun apetisant

vitrine metafizice reflectă această stranietate
un ritual al foamei cu incisivi și coadă
atașați pumnilor imenși încleștați
roți unui car de paradă
doborând la pământ clapele pianului spart
cu târnăcopul
partiturile scrise în era modernă cu mopul
lumânările mirosind a parchetex
și unghiile de silex
aprinzând asfaltul

ținând frâiele date cu păcură
gheșeftarul
o! progenitorule! ce armură de cuvinte!
își lustruia cu blana mortăciunilor dinte cu dinte
ca un orator obosit de discurs
pe stâlpi poza lui ziceai că a plâns
cu zdrențe de hârtie și tuș
în timp ce promitea morților case

un roi de sufletele cotrobăia văzduhul
și se-așeza în trandafiri să moară