cu mâinile lipite de atmosferă
închiși într-un glob de sticlă albastru sidefiu
privim universul un organism uriaÈ™
noi o celulă izolată trimisă spre moarte
un semnal apus de viață
o întrebare fără răspuns
nimeni nu înțelege calea eliberării
toate experimentele căutările se pierd
sentința ne-a fost citită când nu eram de față
când asistam la ultima glaciație
să mai inventăm o religie pentru prelungirea agoniei
o formulă de întinerire pentru bunici
să mai trimitem mesaje în spațiu
poate vor da de un mușuroi de furnici
sau de orașe zburătoare ființe ciudate
neputincioși ne privim scurgerea de viață
descompunerea verde galbenă arămie
împământenirea în straturi
îmi spune un glas să topim cuvinte
doar cu ele ne legăm într-o scară înafară
să avem grijă să le topim în iubire
să nu lipsească nici o treaptă
niciun cuvânt nepotrivit
vom cădea în prăpastie la prima scrâșnire din dinți
fără cuvinte lipsite de viață
numai așa drumul ni se va deschide
mai mult decât o revelație