un bob de piper se rostogolește în ciorba de oase.
ucenicul moțăie lângă plită rămas cu lingura-n mână.
visează acum la cununia dintre un strop de cafea și-un grăunte de zahăr,
nași fiind o lingură de frișcă și-un gram de vinars.

lângă el toarce zgomotos motanul senilă
ce visează o bilă rostogolindu-se pe-o șenilă de-argilă
până ajunge într-o vale
unde răsună doar cântece de-agonie și jale,
unde cresc de-a valma păpădii ciufu(li)te,
ciulini de bărăgan, panseluțe, trandafiri japonezi,
un măceș cu păr roșu și fața ca de ceară,
îndrăgostit de o roză cam înțepată,
plină de parfum ce dă pe-afară.

se trezește ucenicul, ciorba îi dăduse în foc,
dar minune: pe măsuță îl aștepta
rodul visului său: o cafea, pe care, gustând-o, i se păru amară,
tot punea zahăr, dar degeaba.
fluierând a pagubă, își zise:
"ei, se vede că maestru-i plecat!"

îi răspunse miorlăitul motanului pe coadă călcat.