poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-11-24 | |
Speranța este ca un fel de linguriță cu miere
Pe care ți-o dau, dacă ești răcit sau dacă pe afară plouă prea tare Cu stropi mari și foarte reci, de ”boala-Decembrie” Îmi par niște boabe de strugure Sunt numai boabele ploii Ești bolnav, azi, Nu-i nimic, muncesc eu – în ochi ai numai boli de iubire care se vindecă Doar dacă mierea din linguriță e bună și dulce, ca o îmbrățișare Demonstrativă Când câinele este agitat și mârâie, incitat de la faptul că Pe întuneric instinctele sunt în ascuțire... Este întuneric afară. Dar, în casă, lumina lunii e albă. Ascultă-mă, buha nu e în copaci ca să ne sperie singurătatea Patul tău e chiar lângă Bolești Iar eu îți dau miere, cu lingurița, și ești atât de cuminte Ceaiul îmi iese întotdeauna foarte fierbinte Singurătatea mea este molcomă cu multe piersici, în ea, și îmi plac peștii vii Circulă după semnul prioritate de dreapta în rest carnea ți se așează pe pântec Ce ai pe pântec? Carne am. Colăcei de carne de porc, iar tu ești vegană cu pește. Vegană... Cu pește... Ce interesant... Nu mănânci carne ca să nu ți se așeze pe burtă. E un fel de ”aud soarele când își rotește din gene, chiar mâine”, Așa mă rotesc eu, ca o lună rotundă și mă îngraș foarte mult de la tine Căci de când te-ai mutat la mine, gătesc ca o apucată Să mănânci tot, îmi zici, ci numai să mă ții în tine ca pe o proră Femeile subțirele nu mănâncă, de fapt, mai niciodată Da, își cumpără pește și spanac, saboți și poșete, cizme lungi ca să te strângă în piele. Pielea mea este pielea ta. Dacă mi te încolăcești tu. Îți plac covoarele pufoase și ștrampii încâlciți în unghia roșie Ce faci. Nu mănânc pentru că nici salcâmii nu au pofte, iar eu sunt silfidă Apuc însă să îmi îmbâcsesc lacrimile cu fericire Pentru că dacă ești prea fericit intră bursuci prin tine și te strâng foarte tare Sau un fel de păduri umbroase. Îți stau unele prin piept încrâncenate, te strânge creanga și te străpunge, Dacă mă iubești tu... Și îmi clădesc materie peste tot, în afară de trupul meu ca un templu subțire Mă strâng, mă apuci... Nu ești pe nicăieri. Noroc că nu mănânc tot Nu am chef Și Și... Aceasta este numai o imaginare Nici salcâmii nu au chef să gătească ai văzut tu salcâmii flămânzi Da, mănânc piersici. Buhă, ce faci... Stai.... Stai și tu, ce să faci... Nu lucrezi... Căci eu poate de mult sunt răcită și îmi servesc singură lingurița de miere Ca un salcâm, cu crengile înspre sine, strânse, și cu o albină mare și albă care nu mai îmi dă pace.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate