Până una alta bâjbâim pe cuburile cubice
între /unceva/ și aici, între secțiunea unui sicriu
și o piesă de teatru cu un singur actor și un carusel de stări.
Este prea beznă pentru piruete și oricum nu punem preț pe impresia artistică.
Deci hai să ne așezăm față în față, la marginea /unuiceva/, în dreptul unei vitrine mari
cât un stop cadru de pe o peliculă. Hai să vorbim puțin și pe limba chelnerului (chelnerita mi s-a
părut mereu o limbă simpatică), cât să îi spunem prin felurile de mâncare comandate
prin ce adâncimi trecem. El nu ne va înțelege foarte bine. El ne va transforma cuvintele
în mâncare și băutură.
Și apoi pe ici ți-e drumul, printre dinții pieptenului de frig al nopți, spre propriile cuburi cubice
ca niște fețe cu care poate am stat cândva la masă în urmă cu câteva minute.

Și cum așteaptă toate astea să fie măcinate în creuzetul din sertarul de la purtător!