Îmi plouă peste pleoape cu tăcere,
Degeaba eu te strig în patru zări,
Au obosit și visurile mele
Să te aducă-n zori, de peste mări.

E toamnă și se coc struguri în vie,
Gutuile îmi tot zâmbesc din pom,
Eu te aștept ca pe o stea târzie,
Căci fără tine nu pot sa mai dorm.

E toamnă și mă ninge cu tristețe,
Cu frunze galbene care suspină,
Mă simt de negură înconjurată
Și te aștept să îmi aduci lumină.

Și plâng și eu cu norul împreună,
Am sufletul la fel de gri ca el,
De ce-ai plecat, cine a fost de vină?
Să mai aștept, să mai visez, să sper?

Mi-e frig, mi-e foame și îmi este frică
De tot ce te-ar putea opri să vii,
Că-n lumea asta ce-i atât de mică
Mă uiți mereu în nopțile târzii.

Și dacă ai veni cum ar fi oare?
Voi învăța din nou să mai zâmbesc?
Mă vei îmbrățișa, cerând iertare,
Și îmi vei spune iarăși te iubesc?