un trist apus de vis
când toamna se dezbracă de
veșmântul uscat
galben ca soarele scurs din cer
în miezul naturii
frunzele fugărite de vânt
ruginii străvezii adunate în
palma dimineții
străzile goale pe care bântuie
neliniștea
ca un schelet acoperit de ochii copacilor
care și-au pierdut verdele
toamna se prelinge printre clădiri
ștergând lacrimile de pe chipul lumii
cu cârpa albă a visului
omul este animalul care visează
și din când în când revine la realitate
ca să-și hrănească visele cu hălci din ea.