țigara e o prelungire a degetelor mele de scris și de făcut cruce
tot mai mult regresând către unghiile în care țin destinele cuvintelor dumnezeului propriu
moartea îmi pândește pieptul și celelalte elemente ale trupului
că fumez ca pe ultima sută de metri până la sfârșitul lumii
uneori mi se întâmplă iarba, fumul ei diluându-mi mințile
și mi-e fum injectat în viața asta de așteptare-a pământului,
din țigară se ridică umbre spre cer
ca un exercițiu al ulterioarei înălțări de duh
lepădat dintr-un trup ce zace în scrum

în focul din capătul țigării țin combustia propriului teafăr,
morbul zorește ființa spre-apus, simt în piept canicula morții,
la expulzarea aerului din plămâni vine-o halenă călare pe demoni

nu mi-e rușine să-mi respir mormântul, joint de tăcere