Regret că am deschis ochii,
visasem sărbătoare,
un fel de rai în care toți iubeau,
toți erau frumoși și toți cunoșteau gândurile.

Doar eu întrebam; am întrebat un fel de înger:
spune-mi te rog,
tu, specialist al frumuseții,
cum definești “a fi frumos”?

Nu mi-a răspuns, nu cum dorisem,
ci mâna mi-a luat
și-n palmă mi-a lăsat
un fel de floare, o floare de cristal
și-am început să văd lumina,
am început prin simțuri să mă pierd,
și condus ca de o veșnicie
am început să văd.

Iubirea îmi pătrundea privirea,
parcă un ochi interior
se deschisese sub lumină,
să văd, să simt, să mă-nfior.

În gând cântau iubiri în coruri,
și parcă tot ce atingeau
se prefăcea în mii de aripi
ce în lumină dispăreau.

Un înger m-a cuprins în brațe:
“vino să vezi cât te iubesc,”
și c-un sărut de frumusețe,
când buza s-a atins de el,
m-a ridicat în văl de slavă.
Ce slobodă și ce mister!
Acum găsisem o comoară:
să pot să văd, să văd altfel.

Atunci am înțeles: iubirea
mă face dintr-un orb să văd,
iar frumusețea, definirea,
e a iubi frumos să văd.