Motto: ‘’Mi-e foame de liniște’’(I.Vulpescu)

Mă feresc de ostentativa paradă
de a-mi plânge de milă, printre lacrimi dansând...
sau de a spune ce-a mai rămas din mine când tac
și cobor până-n carnea mea vie (ce rânduri, rânduri stă să cadă)
caut și azi glontele ce s-a pierdut prin trupul flămând !
( vezi?din cauza întunecimii lumii eu nu m-am tratat)
Sunt o rană deschisă ce se plimbă pe stradă...
în coșul pieptului cresc aceeași pasăre fără mamă
moartă demult...și azi agonizând...
îmi duc pe picioare toate închisorile, mă țin de aceleași gratii
(a nu știu câta oară, mă-ntreb) în răstignirile mele- ce-i mai presus
de cuvintele devenite lacrimi , de sufletul ars pe rug...în poeme?
încet, încet devii una cu cerul -un țesut infinit siderat în durere?
o rană deschisă...sângerândă , numai la apus...