Dacă ați ști câte suflete s-au veștejit,
Între foamete și ură,
Cum ele au pribegit și pătimit,
Surde, oarbe, fără gură.

Au strălucit și luminat,
Calea multor carcase goale,
Pline veșnic de păcat,
Lipsite de curaj și de onoare.

Au făcut-o în întuneric de ger,
Singure și pline de frică,
Cu meticulozitate de furnică,
Cu puritate de înger.

Drept răsplată ele au vrut,
Un cuvânt dulce pentru alt început,
Un început de ajutor,
Pentru toți cei ce le v-or duce un dor.