strada plânge,
incendiul revărsat
din plămânii orașului cu traiectorii
ciudate ține prizonieră odiseea,
lumea se miră de copilul
hotărât să fugă în lume
are cu el iluziile și răzvrătirea
știe ce alții doar silabisesc,
regăsește în firul de iarbă viața,
va fi al ierbii, al cerului,
al urbei cu ziduri între care trupuri supuse
au renunțat la vise,
în calea sa porți vor cădea
orașul încărcat cu ciment,
are blocuri obeze
ce privesc realitatea prin conducte ruginite,
jucăriile stricate îl sperie
copilul aleargă singur ca într-un carusel.