poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Pașadine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-11-11 | |
Îmi cântă la geam privighetoarea,
Însă urechea mea nu simte nimic, Îmi vine să urlu, să țip, Poate așa îmi voi auzi chemarea. Dar în zadar, Sunt imună la propria-mi durere Și oricât aș încerca nu am habar, Cum să îmi fac Inima se spere. E închisă în propriul castel de gheață, Unde nici măcar cea mai mică șoaptă, Nu o poate ajuta să treacă prin viață, E goală, e rece și neînduplecată. Simt frigul cum îmi pătrunde în vene, Cuprinzându-mi corpul pas cu pas, Dacă nici primăvară nu poate opri visele negre, Atunci nici măcar un strop de speranță Nu mi-a mai rămas. Simt ceața cum îmi îmbracă privirea, Împiedicându-mă să văd frumusețea din jurul meu. Simt gheața cum îmi acoperă mâna, Neputând să mai fac nimic pentru sufletul meu. Și încet încet tot ce e înlăuntrul meu moare, Greșesc, nu mai știu să îmi cer iertare, Rănesc, nu mai pot oferi alinare, Trăindu-mi viața ca un bloc de gheață umblător. M.A.L. 13.03.2020.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate