Timpul nu mă veșnicește și nu-mi dă răgaz
să-mi silabisesc viața așa cum aș vrea,
e o stare lichidă în toate,
numai toamna bântuie pe coridorul tăcerii
târându-și mantia grea...
Toate zilele mele se scurg atât de subțire
viața nu mai curge ca o peltea...
septembrie,octombrie și noiembrie
nu mai pot fi cuvinte de iubire...
Doar poezia mă lasă să văd lumea cum este
și mă ține la pas
de aceea îmi întind sufletul pe-o felie de pâine
și mă gândesc la tine...că atât mi-a rămas...
ca la o umbra ce-mi cade pieziș pe carte
ca pe un strigăt ce-l simți nu numai în piept,
ci în oase
și dincolo de moarte aș ști
până unde se poate iubi...cum să mă vindec...
și cum să-mi cos rănile cu fir de mătase...
Să aștept!e vrerea inimii mele, știu!
și te-ntreb...
ce-o să facă iarna fără mine
când n-o să mai fiu?!
septembrie,octombrie,noiembrie
nu mai au cuvinte de dragoste...
2015