Trec zilele ca picurii puri din bolți și retine,
în verigi de decor, visătoare-n curcubeu de abstracții,
cu oxid în nervuri au viața-n rătacire de spații,
dar o zi e un pas, e un zbor inocent către tine.

Iar copacii și-adorm mătasea imprimată pe poale,
cu stelele-n ramuri pe o undă-n pulsare-anonimă,
rătăcește prin frunze cerul de la inimă,
când emoția verde foșneste-n ochii tăi, moale.

Beții colorate cad din povești azi pe pământ,
o ultimă tortură asfințește-n durere prin rană,
plutesc amintiri în adierea răzleață de vânt,

Din puls stropit de azur sufletul mi-l condamnă.
Păstrez din fiorii de taină al tău cuvânt sfânt,
căci ai chipul flăcării așezat în sărutul de toamnă!