Gândul pe care l-am gândit
Despre pasărea care a trecut prin cer
Nu a plecat cu ea,
Ci ca un strigăt lung
Din văi și din păduri întunecate
S-a ridicat din mine ca să scape.

De pe foaia pe care fusese desenată
Am șters forma paserii,
Însă zborul ei mi-a rămas
Ca miezul unui creion,
Construind orizonturi
Din linii fecunde.

Nu pot uita nici țipătul paserii
Pe care mi-am închipuit că îl aud.

Nu pot uita umbra şi strigătul din gând
Cum din carnea foii nu le pot șterge.

Gândul precum un ram care crește
Străpungând într-un alt gând
Alte ramuri prin cer căutând!

O mână ce se-întinde nu pentru a cere,
Ci pentru a atinge tremurând rana trecerii.

Privesc și aștept
Ca totul să se întoarcă.

Din pasăre să-mi revină privirea
Cu care i-am urmărit trecerea
Și din gândul cu care am închipuit cerul
Linia cu care desenat zborul.

Țipătul paserii să revină miez de creion,
Cărbune dinainte de a fi scos din mine,
Prima bătaie a inimii care
În albul foii a zvâcnit
Împietrită în zbor mâzgălit.

Gândul pe care l-am gândit despre pasărea
Care a trecut prin cer nu a plecat cu ea,
Ci ca un strigăt lung din văi și păduri întunecate
S-a ridicat din mine ca să scap.