Gândul pe care l-am gândit
Despre pasărea care a trecut prin cer
Nu a plecat cu ea,
Ci ca un strigăt lung
Din văi și din păduri întunecate
S-a ridicat din mine ca să scape.

De pe foaia pe care fusese desenată
Am șters forma paserii,
Însă zborul ei mi-a rămas
Ca miezul unui creion,
O lume construind orizonturi
Din linii fecunde.

Nu pot uita nici țipătul paserii
Pe care mi-am închipuit că îl aud,
Cum umbra şi strigătul ei din gând
Nu pot a le uita și nici din carnea foii
Nu le pot șterge.

Gândul acesta? Un ram care crește
Străpungând într-un alt gând
Alte ramuri în cer căutând!

O mână ce se-întinde nu pentru a cere,
Ci pentru a atinge rana trecerii tremurând.

Privesc în orizont și aștept
Ca totul să se întoarcă invers.
Din pasăre să iasă privirea
Cu care i-am urmărit zborul.
Să-mi mi se întoarcă gândul
Din care am desenat cerul.
Linia care închipuia zborul,
Țipătul paserii să devină mină, cărbune,
Miez de creion dinainte în sine,
Prima bătaie a inimii
Ce în albul foii a zvâcnit dintâi
Mâzgălit în zboruri împietrit.

Gândul pe care l-am gândit despre pasărea
Care a trecut prin cer nu a plecat cu ea,
Ci ca un strigăt lung din văi și păduri întunecate
S-a ridicat din mine ca să scap.