încă suntem împreună
pe aceeași margine
a timpului
mai împărțim aceleași vise sub
acoperișul lumii
ba chiar,
aș putea să-ți ating somnul
dar irișii tăi tac
sub pleoape de marmută
iar tu nu mai ai nici
umbră

nu ești altceva decât o altă
fantasmă frumoasă și rece
într-un templu aerian
ce nu-mi aparține
și nu știu de ce
îmi ești câteodată
atât de străină
de parcă nici nu ai fi
în trupul tău
pe care totuşi
l-am sculptat eu însumi
din imaginaţie
într-o a șasea zi,
cu ochii
scoși din orbite