nu-mi amintesc să mai fi apucat din iahnia de fasole
însă la țuica fiartă sigur am fost printre cei dintâi
să nu mă laud băut-am vreo nu știu câte de pahare
și se făcea că mă rătăcisem pe aici prin viața asta
dar mai ales uitasem de ce venisem
cum umblam așa besmetic am întâlnit un munte
nu știam că i se spune kogaion
de ciudă cred fiindcă îmi bloca drumul
am început cu pumnii și cu capul să-l lovesc
iar prin fisurile făcute țâșneau nistru și tisa
că la picioare mi se aduna marea mare tracică
acoperită de corăbii în proră cu lut din tărmurile lumii
ce la catarg purtau semeț dragonul cu cap de lup
când de durere am deschis ochii zări mateiașul
mausoleul - tăcutul zid al plângerii noastre
și rotindu-mă în jur m-am cutremurat
tot neamul românesc încolonat ieșea din osuare
dinspre plevna mărășești odessa venea în pas alergător
întreaga armie română cu decebal comandant suprem
eminescu șef de stat major peste batalioane de cuvinte
cu grijă selectate de către mareșal în ordinul de zi al deșteptării
și din trupurile lor reînvia Romania Mare
străvechiul rai al Împărăției lui Cristos
unde fericită Fecioara plângea iar din lacrimile ei
ca niște păduri de brazi răsăreau toți fiii plecați
miroseau a smirnă și horeau tropotind din opinci
bucuria întoarcerii acasă ca o nouă ordine mondială
pe un petic de istorie zalmoxe ne scria povestea cea adevărată
în care roiuri de licurici fumegau “marile civilizații”
dintr-un colț clio îmi făcea cu ochiul aplaudând frenetic…

ce frumos n-ai pic de milă doamne la ce m-ai mai trezit