La paradisul apelor cuminți e-o încântare:
Să vii mereu, să stai agale, și, să privești în zare -
E-o linie neclară între cerul înalt si ape
Că nu mai știi de cerul se coboară sau apa suie.

E viers de liră a-apei veșnică mișcare lină
Și pare clipa întrupată, o rază de soare strecurată,
Senin îți ieși din tine și ziua pare nesfârșită:
Cu molcom pas, pe mal, apropii a apei undă lungă.

Te urci în barca ce adăsta să sui, și pleci,
Lumea s-o petreci – navigator pe-o navă nouă
Dar după vechi dichisuri, te duci pe unde largi
Și calm, privirea ți se plimbă spre lumea nouă.

Așezi desaga faptelor trecute pe-o parte osebită,
O alta o deschizi spre lămuriri nedumerite încă;
Petrecut de vreme, agale dar și aprig foc
În cale-aștepți să dai de malul ce e încă tainic.