prea multe insomnii
prea multe timpuri mâncate de molii
în dulapul zeului clipei
prea multe lacrimi de rușine
prea multă vomă și pastă de fix 04:00
prea mult dulce și senzația din orificiul cardia
când bei prea multă cafea
prea multe versuri ce-ncep cu prea mult
simulând un poem enumerație
sfârșind tragic într-un poem tăietură
prea mult suflu tăiat
aer rarefiat la înălțimile ideii
prea multe maimuțe în descendența mea
de ce nu ard, lăsați-mă să ard
îmi învârt în dublă elice, helicoidal (model de adn)
sensurile, cuvintele, în sus
dar tai
tăieturi succesive ar umple pagina
de cerneală și nimeni decât tu ai ști
să-l descifrezi. asta dacă ar rămâne așa
dar e imperfect
și mai tai, cu linii și nu cu cuțite, până
ce tot caietul e o baltă albastră
și tot tai. zdrențe umede, ermetice
și tot tai, tai, tai până îmi tai genunchii
îmi tai masa, casa, pâinea, lumea
tai orașul, satul, cerul, universul, beteala de brad
și nu mă opresc
tai tot ce zăresc și pe toată lumea
până rămân singur.
atunci public tăietura și lumea-l înțelege
și mă premiază