Am fost pe-alocuri exponențial
În ea dorința dăruită
De s-a tot dus realul în banal
Și-am adormit pe creanga deja ruptă.
Las visul să se scalde-n ploaie
Să plângă ea dorința nevăzută
Pe creștet stă o lacrimă să-nmoaie
Durerea clară și cea retrăită
Când doi cu doi, prin radical se-ndoaie.
E timpul efemer al marilor imperii
De răzvrătiri pierdute-n noapte
Am obosit să mă prefac că sperii
O vorbă rătăcită după șoapte.
E timpul marilor decizii
Ce-i radical, e prefăcut în lege
Am sufletul pus pe perfuzii
Și mă cuprinde taina care merge
Către finalul unui vis de armonie
Când viața dă, dar și mai cere
Dar ai uitat ce spus-am ție
Doar radicalul dublu aduce mistere.