își aduse aminte de țevile care treceau prin munți
care zăceau pe fundurile mărilor
aruncând printre pești bule de aer la suprafață

își aduse aminte că a iubit
își aduse aminte că stătea într-o casă dărâmată
în fața unei ferestre fără geam
cât era ziua de lungă și că a iubit

scrisoarea îi căzu din mână fărâmițându-se
într-o mașină de tăiat ascunsă în aer
privi în direcția de unde o auzi cum vorbește în somn apoi
mai privi încă o dată pentru că prima oară visase

țevile mari începuseră să-și scoată spinările la suprafață
provocând cutremurele prevestite în apocalipsa
se porni spre ea însă
echilibrul pe care se străduia să îl țină mergând pe țevi
nu îi mai dădea răgaz să viseze