Nu spune nimănui din ce lume venim
Nici adresa meleagurilor străine,
Al căror nume sună sinonim
Cu traiul viilor în piei de câine.
Să fugi când te vor îmbia femei,
Chemându-te spre patul lor de cuie,
Și să nu uiți că n-are vreun temei
Să mă înșeli pentru vreo duduie.
Eu sunt o ambianță orientală
Pierdută pe buzele tale subțiri.
Atingerea mea ți-a devenit fatală,
Deși nu mă mai pierzi în amintiri.
Ești ultimul chiriaș al sufletului meu ,
Ești locatarul pântecului pur,
Oh, muză, fără de tine îmi e greu,
Și ce-i de catifea îmi pare dur.
Nu te lăsa orbit de frumuseți anoste
Ce știu doar să sărute trecător,
Și au iubiri cuminți, de bogdaproste,
Ce te fac din inculpat, judecător.
Să te lași purtat doar de mireasma
Ce o trasmite, tacit, doar pielea mea,
Și să te îmbeți, iubite, din agheasma
Ce se scurge din ochi, ca o cișmea.
Nu spune nimănui, niciunei dame,
Cum ne-am ascuns de morții lumii vii.
Altlfel, n-aș putea nici prin epigrame
Dintre fiarele cochete, să mi te reînvii.