Cobor alene contemplând ea valea
Și stelele se depărtează-ncetișor
Sub ei bocancii, drumul e adulmecat aievea
Iar ea privirea e dezordonată în zadar.
Pas după pas, mintea-i la vale
Precum e mersu-mi dar la coborâș
Nu mai e timp de numărat clipele amare
Dar nici deschidere spre-un gând suiș.
Mă las urzit de nori de gânduri
Iar soarele e un balsam multicolor
Pe treptele din vale unde-i hăul
Eu am ajuns, dar gândul urcă spre cel răsărit.
Sunt în găleata cea creată de natură
Și mă contemplu peste tot și toate
Aș vrea să am o unică măsură
La gesturi, vorbe, dar și chiar la fapte.
Încep domol a reporni, la el suișul hărăzit
În dreapata mea e binele și-n stânga răul
Dar îmi tot caut cumpăna nendurător
Uitând de mamă și de tată, printre rânduri
Doar de ea viața mă va fura grăpiș.
Pe la mijloc de drum apare
O voce care pare a merge târâș
E a Celui ce îmi dă târcoale
Ca să mă ridice din negrul Avatar.
Eu îi răspund cu vocea mea aievea
Că de El nu mă voi mai depărta pân-am să mor
El e tăcut și doar îmi arată Calea.

PS. Pentru cei cu o doză de curiozitate peste medie…vă rog a căuta stilul de rimă aplicat…un fel de a spune rimă….