Amalgamul răzvrătit din mintea ta
A mai parcurs o treaptă
Și tot mai caută cărunta
Rătăcitoarea armă dreaptă.
Te lași purtată de minciună
Din reproduceri descifrezi poeții
Dar oare cât va mai putea să spună
El adevărul cărunțit, că au îmbătrânit pomeții.
Tu fă o scorbură în ea minciuna
Și scoate tot ce-i rău și găunos
Apoi apleacă-te și mângâie ea Luna
Ce-a luminat doar adevărul cel frumos.

În adâncimi de rouă-n dimineață
Pe albatrosul clipei aplecată-n vale
Apucă doar și veșnic te răsfață
Căci vremea ta mi-a răsărit în cale.
Tu chip de lut cu existență efemeră
Te-alină cu nesațul asfințitului de soare
Și bucură-te că ai descoperit o sferă
În care adevărul este perla cea mai mare.
Tu fă o scorbură în ea minciuna
Și scoate tot ce-i rău și găunos
Apoi apleacă-te și mângâie ea Luna
Ce-a luminat doar adevărul cel frumos.