Avem un aer de superioritate
Dar nu știm cât e cu dreptate
Ne arcuim mintea peste balustrade
Făcute parcă din micimea voinței
Dar cu gândul să poată a străbate
Condescendența sufletului, a ființei.
Avem uman în noi când vrem
Trăim pe margini de infern
Sperăm în clipa diafană
Visăm, gândind condiția umană

Atunci când crezi că ai ajuns
La cap de drum, deja-i apus
În suflet și în gândul tău
Ești prea bătrân să mai spui zău
Că poți a mai întoarce munți
Că te sufocă vorbe dulci.
Te lași ușor dus către locul
Unde destinul ți-a stabilit
Că poți să îți contopești focul
Cu el fatidicul gând dezgolit.
E viața ta ce se tot duce
Lin, sigur și cu multă cruce
La El ce vrea a te primi
Dar de tu ești capabil a-L preamări.
Avem uman în noi când vrem
Trăim pe margini de infern
Sperăm în clipa diafană
Visăm, gândind condiția umană