poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2743 .



Anotimpurile vieții
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pitagora1 ]

2013-11-30  |     | 



Ne naștem primăvara timpuriu, când totul e trezit la viață și-i hazliu
Asemenea pomilor în floare, părinții au o stare de bucurie care
Nici cei mai optimiști de dintre zei, nu au simțit căldura cei
Pe care doar istoria a zis-o, cetatea lor a tot cuprins-o.
Copilul e-n destinul vieții, a sa natură îi răsfață azi pomeții
Copilăria este cea ce o dorești târziu, când numai ești copil, dar ești încă viu
Căci timpul cel ce-i destinat din primăvară, pentru ea frageda vârstă cară
Doar amintiri pentru vreodat`, când bătrânețea nu-ți mai dă drumul din pat.
Vara e maturitate, semn de dragoste și carte
E putere și speranță, e prea mult și ne învață
Să fim dară înțelepți, să cuprindem viața-n sorți
Să asigurăm trecutul, că fi-va mai plăcut când vântul
Cel al toamnei când ea vine, ne va prinde tot mai bine
Vom fi-n tot puterea vieții, nimic rău nu e și drepții
Vor fi cei ce vor gândi așa, nici la stânga și nici la dreapta sa
Ci doar în față cu dreptate, când cu grijă, când cu toate
Cele ce depind de noi, duse-n tihnă-n viața-n doi.
Căci e timpul de pre bine, când tot ce e bun în tine
Trebuie să lași acum, semnele pe unde-ai trecut oricum
Vom găsi în iarna vieții, când nu ne mai țin pomeții
Clipe pe care odat, le-am lăsat nevinovat
Să se scurgă tot tenace, până când nu ai ce face
La cea vreme de din noi, când tot singur, când în doi.
Dar când toamna se revarsă și ne scoate afară din casă
Pentru a vedea de toate, tot ce-am strâns în timp și poate
Vom găsi și vom lăsa, la bătrânețea noastră și ceva
Ce e-n plus să mai rămână, la cei ce-i lăsăm în urmă
Așteptând cu-nfrigurare, mâna-ntinsă mâna care
Mâna cea pe care doar, cu trudă și-un pic de har
I-a croit pe arca vieții, să facă față la ei nămeții
Ce vor așterne peste noi, griji, troiene de nevoi
Și doar ei copii care, acum sunt ca brazii-n soare
Vor privi la noi cu fală, că le-am dat un pic din pală
Pentru a putea zbura, tot mai sus spre viața cea
Am tânjit când doar ca ei, eram noi dar nu ca zmei
Ci ca oameni ce din noi, trebuia să fim apoi
Totul tot din mai nimic, totul tot și încă un pic
Totul totului pierdut, totul tot și chiar mai mult.
Acum când se lasă semne, că vor veni mari troiene
Ale iernii peste noi, părul e făcut vâlvoi
Nu de frigul de afară, ci de starea seculară
Pe care o simți în tine, când ți-e rău mai mult, nu bine
Când te simți singur cu tine și te-ncearcă chiar suspine
Că trecutul s-a tot dus, tinerețea ți-a apus
Și-a rămas troianul vieții, pe umerii șubrezi ai sorții.
Când zăpada te apasă, peste umeri, nu pe casă
Cănd speranța moare-n tine și nu știi ce vreme vine
Va fi cald în plină iarnă, va fi frig și vifor iară
Se va cerne soarta-n zare, voi avea înc-o scăpare
Voi ieși din iarna asta, doar acum, căci soarta proasta
Știe ea ce-a face cu mine, peste iarna care vine
Mă va duce Sus în nori, să culeg de subțiori
Neaua ce ea stă să vină, peste cei cu groapa plină
De trecutul de demult, primăveri și veri, mai mult
De cu toamne ce au fost, acum tot e fără rost.
Fulgii sunt pe terminate, au rămas doar vreo trei grade
De căldură peste mine, după care gerul vine
Iar la minus se va face, totul tot doar promoroace
Și vom căuta căldura, acolo unde-i doar gura
Gropii ce se tot golește și pe loc ea te primește.
Epilog:
Trupul ți-e în adâncime, simți cum frigul nu mai vine
Doar el sufletu-i pereche, la un trup ce va fi zeghe
Pe pământul acesta trist, acum doar, dar mâine-i Crist
Așteptând momentul care, le va scoate la plimbare
Împreună trup și suflet, braț la braț cu-același cântec
De salvare creștinească, de din noi cât să tihnească.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!