LA CERERE

Do’n Popescu mi-e amic și-mi cere perseverent
să zâmbesc, să nu fiu trist de advent!
Când în litere mă scriu, înșirând versuri din mine,
mă descarc și mă încarc și mi-e bine!
Rugat, comandat de tine să-ți fac placul, să te-amuzi
mă silesc să râzi, cu lacrimi să te uzi!
Îmi pun masca mea de faun( cam bătrân și prefăcut),
să-ți dansez pe sârma vieții, renăscut!
Iată-mă-s ca Belzebut într-o noape-a valpurgiei
și-am primit de la trei maici sceptrul veseliei.
Beau aghiazmă cu păcat din butoiul unei vieți
și mănânc fripturi cu sosuri de poeți!
Fericit privesc can-can-ul țopăit pe cerul noții,
și văd luna după nori că-și schimbă chiloții,
aud lupii și cotoii cerând biss urlând patetic
la scheletul dirijor schizofrenic.
Fulgere din ochi nebuni înverzesc cerul cu stele
unde hora învârtesc treișpe iele.
Din apus vine vuind și rânjind însuși Satana
fericit că și-a vopsit blondă toată blana.
Zarurile cu noroc mi-au dat potul cel mai mare
și-s iubit de tot ce-i rău la-ntâmplare.
Obosit de-atât dezmăț alunec pe-un curcubeu,
zâmbetul îmi e ciudat, da-s în patul meu!