bărbatul acela vâna și fazani
lăsa carnea la fezandat câteva zile
agățată de tavanul cămării

țin minte cel mai bine
schițele lui în cărbune moale
sau chiar pe Isus răstignit de mâna lui
atât de încet și subțire
trăgea cu pensula orice linie ca și cum răbdarea
ar fi fost singurul papion alb
înnodat cu grijă
fără vreo pată fără șovăială
se deplasa de la o zi la alta ca un melc
sub un castel de nisip

de ziua lui de naștere pământul s-a zdruncinat de două ori
când a murit l-au îngropat în două locuri
sicriul nu încăpea adânc în groapă
au pus apoi otravă de șobolani
astupau o gaură apărea alta
dar cu răbdarea poți trece peste toate
pe dedesubt
sau de la una la alta

mai am și azi câteva pene de vânător
deasupra rafturilor mele cu cărți
umbrele fug între pereți și tavan
între timp apar găuri în amintire
fazanii agățați tremură
precum clopotele în grindină
alte umbre dispar încet
morminte pierdute sau regăsite
inocente
ca nunțile de fluturi