ne suflă în ceafă o vacă alergând invers
ca omul păianjen
în vreme ce noi executăm ordinele militărește
bocancii strivesc omizi. omizile mor cu un țipăt la care
nu reacționează nimeni
niciodată.
dar misiunea nu e asta.
nu.
trebuie să urcăm pe scara lui Dumnezeu
să îl luăm de piept și
să ne rostogolim împreună cu el până la
porțile iadului.

bătrânul tricotează liniștit pe monociclu
mai bea o cafea mai trage o cortină
iar noi stăm cu vaca asta deasupra noastră
pe post de steaua nordului
căutându-l de nebuni prin creierii cerului

se ascunde
și parcă ne apar urechi de măgar
unii dintre noi chiar cad și încep să umble în patru labe
de ăștia nu ne pasă le uităm numele repede
pustiul e cumplit urcușul
ne transformă picioarele în jeleuri.

ah îl urâm
pentru că are nevoie de literă mare ca să fie iubit
pentru că face goblenuri când noi ne agităm ca viermii
sau ne scoatem ochii sau ne mușcăm până la os
îl urâm pentru că
linia lui verde sună întotdeauna ocupat.