credeai că animalele o duc bine
în văgăunile lor,
unde să-și tragă sufletul seara, pe nevăzute.
dar încă din capul locului încremenești.
cozi stufoase împânzesc movila
și labele încep să râcâie laolaltă.
fugi mâncând pământul să nu izbucnească isteria în masă.
la o cotitură dai totul afară din tine,
cu ochii la niște cârtițe încolăcite de ierburi.
atunci îți dai seama că animalele uriașe
care cutreierau odată pădurile
își trag sufletul pe nevăzute,
ca și tine,
ajunsă departe
de toate crengile care te-au nimerit drept în față
și au tras înapoi.
îți desfaci părul și ți-l strângi iar la loc
cu bucuria că poți întâlni case cu spatele la drum
pe care să le întorci cu fața.
dar toate femeile au plecat la oraș
și grămezile astea sunt doar uscăturile gesturilor lor.
hm, știi că dimineața o să te împingă iar cu coatele
la cozile sufocante din piața mare,
în care te întorci de foame.

și măcelarul apare
să-ți arunce doar ție ultima halcă de carne.
din pământ, din iarbă verde.
femeile te aruncă afară din hală
și se așază înapoi în rând
cu sufletul la gură.


http://www.youtube.com/watch?v=zMBTvuUlm98 (florence & the machine – never let me go)