Eu sunt suportul întregii lumi.
Brațele-mi sunt lungi și cărnoase;
Au devenit așa pentru că
Lumea devine, pe zi ce trece,
Tot mai grea.
Se împovărează cu păcate,
Și cu durere, și cu moarte.
Cascadele-mi curg din ochi
Și brazii-și au rădăcinile
În pielea mea negricioasă.
Toți ucisii pământului
Îmi regenerează pieile moarte,
Iar toți vii pământului
Se tem de necunoscut,
Adică se tem de mine.
Eu locuiesc în neant,
Și mă tem de sens.
Buzele-mi sunt prăpăstii,
În care sinucigașii se aruncă,
Hrănindu-mă astfel.
Pupilele-mi sunt Dumnezeu și demon,
Și nu pot înțelege cum de toți
O iubesc pe una, și-o urăsc pe alta.
Ei ar putea vedea doar cu una?