strigătul meu e restul teafăr al unei infirmități
e restul cu care încă se mai poate trăi
e tot ce a scăpat umilinței
încet, se întipărește în dalele de piatră
și arde în steaguri hublouri
prin care se poate privi spre trecut
și spre viitor.
strigătul meu e treapta pe care nu se poate călca
nu încerca să pășești!
e mânerul unei uși care nu se deschide
nu încerca să intri!
e conturul unei ferestre desenate pe perete.
nu încerca să privești!
e patetic ca un plâns
și e lipsit de patetism ca o răzbunare
în strigătul meu disperarea și furia
își fac una alteia declarații de dragoste
acum, că ninge peste strigătul meu
și cuvintele se moaie în zăpadă
până nu se mai aud
nu-l confunda cu resemnarea!
el așteaptă acolo, rece ca un pumnal
ascuțindu-se cu răbdare
de lungile voastre tăceri.